Travelistics

Balcic

2011-07-18T14:18:00.001+03:00

Saptamana de relaxare in Balcic a inceput cu nopti nedormite, deadline-uri si o tura cu autocarul pana acolo, intrucat restul lotului component pentru concediu plecase deja cu doua zile mai devreme, conform celor stabilite. Din ratiuni de urgente corporatiste, n-am putut demara in vacanta o data cu ei, asa ca i-am urmat cat de repede. Pe jumatate adormita am reusit sa nu ratez plecarea de la 6 dimineata, vis-a-vis de Gara de Nord, cu un autocar confortabil, dar plin de discutiile obisnuite despre hoteluri, oferte turistice, plaje, etc. Le-am tratat cu atentia cuvenita si o portie buna de somn pana la granita. Bulgaria m-a intampinat cu campuri nesfarsite de floarea soarelui si-o ploaie calda prelingandu-se pe geam, care m-au aruncat brusc intr-o nostalgie filosofica din care doar un pahar de vin bun lipsea.

Pe la 11.00 am debarcat in Balcic, langa bazar, si m-am indreptat rapid catre o terasa umbroasa unde un ospatar numit Antonio si colegul lui cu fata de criminal in serie dar zambet larg si ospitalier m-au servit cu un mic dejun copios: branza la cuptor "Sofia District Style" si-o cafea buna. Cu forte proaspete m-am indreptat catre punctul de intalnire stabilit, unde am recuperat restul grupului vesel si pus pe sotii de vacanta. Ne-am cazat la pensiunea Sfantul Valentin, unde pentru 25 eur/noapte ne-am procopsit cu o camera curata, frumos mobilata, baie, bucatarie, balcon. Departe de centru si de orice altceva, pe o strda infundata unde nu ne deranjau niciun fel de zgomote.

Ne-am petrecut zilele intr-o maxima relaxare si fara nicio graba: la plaja, dupa inghetata, plimbandu-ne pe malul marii, tolanindu-ne la umbra pe terasa si in general fara nicio alta apasare decat cea legata de urmatorul rasfat. Locul de pierzanie a fost restaurantul Corona, unde am mancat tot timpul, fara sa reusim sa epuizam meniul sau sa gasim vreo mancare care sa nu ne placa. Deliciul suprem a fost branza la cuptor cu miere si nuci, dar si salatile din gradina ursului pentru care sigur ma mai intorc pe acolo...

Printre aspectele mai putin placute se numara aglomeratia de terase de prost gust cu mici si bere din partea mai comerciala a promenadei si Elvisii dubiosi care se produceau seara pe aceleasi terase. Ceea ce nu ne-a oprit sa ne petrecem serile la un pahar de vin bun, ascultand marea, pe terasa mai sus-pomenita.

Ne-am mai rasfatat cu doua descinderi la Dalboka, ferma de midii de pe malul marii, unde ne-am ghiftuit cu de toate si-am uitat de orice neplaceri in compania unui paharel de tuica de gutui. Si acolo ne-am intoarce oricand, fie si in trecere, la un bors pescaresc.

Londra in 48h

2010-07-25T15:46:00.000+03:00

Veliko Tarnovo - simply surprising!

2010-07-24T19:59:00.045+03:00

Veliko Tarnovo este un oras medieval din Bulgaria de care nu mai auzisem pana mai devreme cu o zi sa merg acolo. Datorita faptului ca am mers cu Alin, Raluca si compania, nici macar nu m-am deranjat sa imi rezerv o camera la vreun hotel sau sa vad ce avem de vazut si ce se poate face acolo. Am plecat cum se spune cu zero asteptari si zero planuri. Si asta a fost foarte bine, pentru ca am avut numai surprize placute.

Prima surpriza placuta a venit la cazare. Am stat intr-un boutique hotel numit Studio care pentru numai 30 euro / noapte mi-a pus la dispozitie o camera double in regim single cu mic dejun inclus.Camera arata parca din showroomul IKEA mobila si decoratiunile fiind cu foarte mare grija si gust alese.

A doua surpriza placuta: mancarea. Dupa ce ne-am cazat si am mai mers un pic pe strazi ni s-a facut foame. Am cautat un restaurant unde sa mancam si pana la urma am intrat intr-unul care de afara nu arata cine-stie-ce insa am mizat pe considerentul ca era lume inauntru si prin urmare poate avem sansele sa mancam bine. Eee, foarte inspirata decizia. Salonul restaurantului inspre strada era fix ca o pizzerie urbana insa marea majoritate a meselor dadeau inspre spatele cladirii unde privelistea era era incantatoare dupa cum arata imaginea alaturata (asa vedeam de la masa. Nu numai ca am avut la ce ne uita pe geam insa nici in farfurie lucrurile nu au stat mai prejos. Mancarea a fost foarte buna si rezonabila ca pret.

Poza alaturata prezinta aperitivul, format din diverse specii de sunca, branza si alte delicatesuri locale. Ulterior am consumat cu succes si o portie de chestii pe baza de carne, carnati, branza si cartofi gatita la cuptor, stropita responsabil cu vreo 2 sticle de bere locala Kamenitza.

A treia surpriza a fost un mic pub situat in vecinatatea hotelului unde era o atmosfera excelenta, muzica buna si se putea bea o delicioasa bere Budweiser la pretul incredibil de 3 Leva (cca. 6 RON) - 500 ml (czech import)

Si ca sa nu se zica ca am mers ca niste turisti romani tipici, sa bem, sa mancam si sa stam in hotel, as dori sa se consemneze ca minim 50% din timpul stat in frumoasa localitate a fost petrecut plimbandu-ne pe strazi si mai ales in ploaie, admirand arhitectura locala, monumentul, castelul sau altele. Numai ca nu o sa stau acum sa le descriu aici: cine vrea sa vada ce e de vazut in Veliko Tarnovo, sa se documenteze sau mai bine, sa mearga acolo sa descopere la fata locului.

Aaaa, si sa nu uit: daca ajungeti prin Veliko Tarnovo, faceti o plimbare mica si pana in localitatea vecina Arbanasi, e numai la 3 km distanta si merita!

(guest post by my better/sweeter/funkier half...)

Over-rated Nessebar

2010-07-23T22:48:00.000+03:00

Dupa cinci zile de delicii culinare si leneveala/chillout in Balcic, ne-am gandit sa ne incheiem vacanta fulger in Bulgaria printr-o incursiune in Nessebar, cel laudat pe toate site-urile de travel si World Heritage site.

Zis si facut, dupa cateva click-uri superficiale pe booking ne-am rezervat cazare ultra-central, printre ruinele din orasul vechi, intr-un boutique hotel chic cu parcare proprie, 3 stelute plus la modestul pret de 43 euro / noapte. Dupa cuvenitele rataciri pe stradute, l-am gasit si ne-am adapostit cu succes de prima repriza de ploaie furioasa.

De a doua nu am scapat, ghemuiti pe o terasa cu vedere la mare si cate o cafea, dupa ce am evitat cu gratie restaurantele cu capcane turistice insirate pe coasta ca-n insir'te margarite. Dupa o ora la adapost sub streasina ne-am luat inima-n dinti si ne-am tot plimbat in cautarea unui local autentic, potrivit unei cine imbelsugate si delicioase cum avusesem parte de atatea ori in Balcic. N-am prea gasit, in putinele locuri promitatoare chelnerii nu se grabisera sa stearga de apa mesele dinspre mare, intr-un loc chiar ne-au zis ca acolo nu e deschis poftindu-ne catre randul al doilea de mese, uscate si fara niciun dichis. Astea toate se intamplau pe terase goale, unde eram singurii solicitanti, semn ca mai e loc de criza si la vecini, in speranta ca ei deprind mai cu spor si harnicie invatamintele cuvenite.

In rest, orasul e un balci ambulant, de nu vezi cladirile frumoase si vechi de tarabe de souveniruri, oale, ulcele, sapunuri, ochelari de soare, curele, porumb fiert, alvita, posete si alte prostii. Daca toate astea ar dispare, sau s-ar muta intr-un loc bine ingradit, laolalta cu crasmele de prost gust , poate-am intelege mai usor ce-a vrut UNESCO cu coltul acesta de litoral. Venisem, ce-i drept, cu asteptarea de a gasi vreo bijuterie miniaturala ca cele din Croatia, insa ruinele erau aici sufocate de reteilistica de bazar si suvoaie de turisti care pe noi ne-au indispus. Am mancat scump si prost intr-un local plin pana la refuz de gigei occidentali care se inghesuiau la fripturi si platouase, printre care cu greu am obtinut branza halloumi la cuptor cu legume pe gratar si-o bere draft dubioasa. Ii zic draft, nu draught, ca era neterminata, asa fara prea multe bule deci usor rasuflata de la bun inceput.

Pe seara ne-am retras pe o terasa fara pretentii, usor boema, cu vedere la Sunny Beach - afacere de familie unde ne-a servit o pustoaica rotunjoara, cu bujori in obraji si sfiiciune-n vorbe cum mai gasim poate pe dulcile coline moldovenesti. Mi-a facut insa o margarita absolut satisfacatoare (desi fara gheata pisata) in cam acelasi timp cat mi-a luat s-o beau, inrosindu-se corespunzator cand i-am laudat-o.

A doua zi, dis-de-dimineata ne-am putut bucura de oras inainte ca puhoaiele de turisti sa puna stapanire pe el, asadar ne-am plimbat fara nicio tinta, poposind intr-un final la terasa dintre cele doua biserici, Sf Parascheva si Sf Mihail si Gavril unde, din spusele unui ghid neamt, n-aveau voie sa intre decat fetele, respectiv baietii. Am incheiat seara in acelasi stil, cu doua margarete bine amestecate si datatoare de somn pe sub gene, bucurandu-ne ca n-am stat nici prea putin dar nici prea mult.

Pozele sunt aici. Enjoy!

Lunch

2010-07-13T18:35:00.003+03:00

Vama Veche - the rest of a spirit...

2010-06-26T12:18:00.001+03:00

Exercitii de imaginatie: in jurul lumii, on a budget

2010-05-26T19:44:00.001+03:00

Oare cat costa acum sa faci inconjurul lumii in 80 de zile? Sa fie o aventura atat de imposibila? De extravaganta pe timp de criza? De ce resurse ar fi nevoie pentru o astfel de expeditie la care abia indraznim sa visam?

Inspiratie aici: NY Times' Frugal Traveler around the globe in 90 days

Restante Romane

2010-05-26T12:37:00.003+03:00

Incepuseram sa ne contrazicem de prin ianuarie, despre unde mergem in vacanta de Paste: Roma sau Sicilia? El: Roma; Eu, la fel de sigura: Sicilia. El, Roma; Eu: Sicilia. Tot asa, o vreme... Apoi, intr-un acces de generozitate pe care inca nu mi-l explic: biiiine, Roma de data asta, iar data viitoare unde vreau eu (Sicilia, unde mergem de comun acord in septembrie, nu se mai pune :)

Gresit, s-a dovedit foarte curand: am luat biletele de avion, am gasit cazare implauzibil de rezonabila pentru Roma: 50 eur/camera, iar cateva saptamani mai tarziu ne-a lovit revelatia: in acest an de gratie se suprapune Pastele catolic cu cel ortodox, deci urma sa ne petrecem cele cateva zile libere in acelasi oras cu jumatate din continent! Just great!! De parca nu era un oras destul de aglomerat in mod normal, ne-am gasit si perioada ideala de vizitat (cu toate ghilimele din lume).

Am inceput bine, revazand "Up in the air" in avion, urmata de o portie sanatoasa de somn de indata ce ne-am vazut la hotelul de o stea pe booking/trei in realitate undeva la marginea orasului. Langa hotel, un bistro prietenos, cu cafea buna si ieftina (1,10 eur), sandwichuri calde, delicioase si terasa chiar langa statia de autobuz catre oras.

Roma ne-a placut, dar nu ne-a cucerit. Cladirile impozante, pietele largi si statuile incredibil de frumoase si elaborate, Fontana di Trevi care-ti taia rasuflarea si Colloseumul ce te infasura in vibratii antice de la primul pas, ne-au dat senzatia unei plimbari in paginile impecabile ale unui album invadat de turisti. Ne-a impresionat maiestria artistica si nu spiritul latin pe care l-am resimtit prea putin. Mai degraba merita mentionata inghetata artizanala pentru care am stat la o super-coada, carafa de vin din Piazza Spagna si plimbarea prin ploaie jucausa prin Trastevere.

N-am putea uita delicioasele paste cu cascaval, pui si honey mustard la Hard Rock Cafe, dar nici pranzul din duminica pascala, la Umberto & Filomena, intr-o atmosfera traditionala si calda, cu bunatati nebanuite, sau toate prajiturile pe care le-am dat gata printre oftaturi si care aduc Roma, langa Berlin, in topul celor mai dulci expeditii de pana acum. Ca indiciu, pana si la McDonald's aveau un super-mousse de ciocolata...

La polul opus se situeaza, desigur, cafeaua incredibil de scumpa (6 eur) si proasta de langa Collosseum, dintr-o bomba unde ne adapostiseram de ploaie, lasagna cat un sandwich din Campo di Fiore, indienii omniprezenti si galaciosi cu pistoale de bule de sapun si umbrele. Inscriem pe lista si cel mai jalnic Irish Pub ever (unde, ce-i drept, dupa o sangria si-un Jameson nu ma mai impresiona nimic) si senzatia omniprezenta ca suntem trasi pe sfoara cu preturi umflate.

Au compensat nenumaratele Fiat 500 de la fiecare colt de strada, vesele si pline de personalitate, dar si cel mai simpatic bar de vinuri descoperit, desigur, in ultima seara. Ne-am incapatanat sa asteptam afara vreo jumatate de ora sa se elibereze o masa si bine am facut! Chelnerul simpatic (tricoul cu AC/DC era indiciu sigur) ne-a recomandat un vin rosu din Sardinia si un platou de mezeluri si branzeturi mixte pe care ni le-a asortat cu miere si dulceata de smochine, si cu explicatii amanuntite despre fiecare din cele 8 sortimente. La "Ai Tre Scalini" pe Via Panisperna 251.

Cu siguranta nu ne vom grabi sa revenim, insa in ansamblu a fost mai placut decat ne temeam si mai costisitor decat estimam.

Mai multe imagini aici

Despre cat de fericiti suntem, in medie, dupa o vacanta reusita

2010-02-21T12:31:00.002+02:00

Despre cum cea mai placuta parte e planificarea si cei mai fericiti sunt cei care s-au simtit extrem de relaxati in vacanta. Despre cum important este nu sa-ti iei o vacanta ci sa o traiesti pe interior, conform unui studiu realizat pe o gasca de olandezi (zburatori sau nu), din The New York Times. Concluziile complete aici.

Sony TX1 review - un punct de vedere fara focus manual

2010-01-22T14:33:00.008+02:00

Revin deci cu review-ul restant, dupa ce constiincios am fost trasa de urechi pentru neglijenta :p Impresia generala este ca, din cand in cand, o mica dezmorteala din tabieturi si obiceiuri, oricat de bine fundamentate erau ele initial, face bine la spirit si aduce perspective noi. Ca o despartire mai lunga, care iti aduce mai clar in prim-plan toate motivele acelea deloc constientizate zi de zi pentru care ti se face dor atunci cand ti se face dor.

Tura la Barcelona a fost exemplul cel mai bun despre cat de bine ti-e cu un plus de confort. O ciocolata calda cand ti-ai inghetat mainile pe aparat, un picnic pe banca dupa ore intregi de zgait prin muzee, un rucsac in minus cand iesi la plimbare. Desi la capitolul rucsace chiar nu pot sa ma plang de nimic, sa n-am grija unui aparat de aprox 2 kg si durerile de spate aferente unei zile pline de preumblari, cu mai-sus-mentionatul de gat, a fost o schimbare binevenita. Una care mi-a reamintit despre limite: cele evidente sau nu.

Cele evidente le intuiam de acasa: mai putina flexibilitate la focalizare, lipsa optiunii de focus manual si DOF mai putin precis - dar toate micile inexactitati pe toate aceste fronturi de multe ori duc la rezultate mai bune, acele cadre geniale izvorate nu din stiinta de a le fi planificat, ci din greseala bine chitita. Se adauga zoom-ul aproape inexistent (compensat prin crop-uri ulterioare) navigarea mai inceata prin setari (incomparabil mai mult timp de cand il deschid pana apas pe buton in cunostinta de cauza), dar intr-o escapada in care nu ne-am grabit nicaieri, n-am adunat nici regrete pentru oportunitati ratate. Printre cele asumate, cea mai dureroasa a fost lipsa filtrelor, mai ales imposibilitatea de a scapa de reflexiile din vitrine. Sorry, Georgie!

Cele subtile s-au lasat descoperite pe parcurs: scenele ratate de pe strazi, noaptea, contrastul scazut si nicio varianta suplimentara de reglaj (doar shortcut-ul cu sub-expunerea pentru culori mai puternice), imprecizia lui smile shutter de a detecta grimase care nu expuneau si dantura, ratand deci zambetele placute, tihnite, care se pierdeau printre atatea alte expresii posibile, sub radarul automat al unui aparat performant, dar lipsit de intuitia profund umana pe care nu stiu de ce ma asteptam s-o gasesc.

Surprizele placute au compensat insa din plin: luminozitatea incredibila din baruri, focus-ul superior oricarei alte sapuniere in ipostaze gurmande, setarile extrem de bine alese pentru scenele predefinite. Modul de panorama automata, cel care de fapt m-a convins sa cumpar acest model (in fata nostalgiei unui panasonic deja testat), a fost joaca preferata.

De la perspective mult mai cuprinzatoare decat normal, pana la aberatii flamboyante - desi ia ceva exercitiu sa faci dintr-un arc de triumf un Tour Eiffel improvizat (senzorul ultra-destept se blocheaza cand sesizeaza ca e ceva in neregula la miscarea liniara pe care o presupune o panorama bine educata)

Concluzionand, TX1 e o alternativa viabila, desteapta, suficient de performanta pentru a te face sa uiti de profunzimile pe care acum nu le mai ai la indemana renuntand la (D)SLR. Pentru cei comozi si in egala masura pentru cei sub 1,60 m, reprezinta confortul unor kg in minus si al unor amintiri la fel de vii (chiar daca nu din cele care pot ajunge coperti de revista). Pentru mine este cu siguranta alegerea vacantelor light, al weekendurilor prelungite in care un singur rucsac te obliga sa lasi toate mofturile acasa.

Toate pozele aici. The good, the bad, the ugly and the shamelessly sunny ones ;)

Sony TX1 Barcelona drive test

2009-11-27T09:56:00.003+02:00

Pentru cineva care obsesiv cara in orice concediu si deplasare un talmes-balmes cuprinzand un DSLR, doua obiective, filtre, acumulatori, incarcator, trepied si care niciodata nu reuseste sa se intoarca cu mai putin de cativa gb si peste 1000 de cadre, de sortat in saptamanile urmatoare, as spune ca ideea de a pleca trei zile intr-un oras atat de minunat, divers si colorat ca Barcelona echipat cu doar un aparat de buzunar de vreo suta de grame este fie ilara, fie datatoare de cele mai acute spasme interioare. "Iubito, hai sa mergem mai light de data asta", spuse el aseara cand incepeam sa impachetez cele de mai sus. "Hai sa-l luam numai pe cel mic", continua, cu tonalitatea aceea speciala, care topeste sinapsele si naruie brusc logica si argumentele. Inceputul sfarsitului. In minte mi se deruleaza pe fast forward atatea colturi minunate, perspective deformate, suprapuneri, lumini si umbre, si toate planurile secrete de vanat lumina perfecta cernuta prin fantezii de care numai Barcelona se poate face vinovata. Damn it!

Cel mic, de putin timp al nostru si superficial testat, este un Sony TX1 luat la intoarcerea din Tenerife, tocmai pentru a avea o optiune mai light si mai comoda pentru instantanee. Zilnic in rucsac, dar insuficient testat. Cu zoom doar de 6x. Fara niciun capat de spectru apropiat macar vag de o perspectiva suficient de cuprinzatoare. Potrivit pentru serile cu prietenii intr-un bar, pentru ca intr-adevar la lumina slaba scoate cadre extrem de luminoase din motive tehnice care nu ma pasioneaza deloc. Cu o multime de setari gata stabilite care cica stiu ele mai bine sa regleze una alta si, atentie, fara mod manual. Cu un super-procesor care consuma bateria in timp record. Damn it!!

Depasind momentele de panica intensa, cedez. Ma bucur ca nu sunt un blogger celebru pentru ca definitely nu pot fi banuita ca fac asta pentru vreun PR stunt. Pentru ca aparatul mi l-am luat singurica, din visteria personala, si deci parerile si pozele care vor apare aici nu vor lua partea nimanui. Antecedentele demonstreaza ca nici macar nu vor fi descoperite oficial de producator, cum nici blogul de telefon nu a primit incurajari decat de la prieteni.

Cu inima stransa, un card de 4Gb si doua acumulatoare de rezerva, Barcelona here I come!

Recidivam

2009-11-26T14:17:00.004+02:00

La Barcelona, bineinteles. Universul conspira din nou, asa ca, desi n-am mai gasit bilete, duminica seara ne pregatim de fiesta autentica, a la catalana: FC Barcelona - Real Madrid!! Care sunt mai exact sansele ca, atunci cand pleci in ultimul moment, intr-un weekend oarecare cu cateva zile libere lipite de el, sa aiba loc fix un asemenea meci??

Tenerife: povestiri de neuitat

2009-11-23T21:19:00.015+02:00

N-aveam prea multe asteptari cand am ajuns, cam sifonati de oboseala, in Tenerife Norte. In urma combinatiilor de low-cost care ne-au dus pana acolo cu economii deloc de neglijat, petrecusem o zi intreaga in aeroport si avion ceea ce, pentru travelistici neantrenati in zboruri de cursa lunga (si nu pe deplin recuperati de la nunta) n-a fost nici greu dar nici prea usor. Am plecat din Bucuresti cu EasyJet-ul de ora 12, fentand traficul cu o tura cu metroul pana-n Pipera, am ajuns patru ore in Madrid si, cu ceva intuitie, am gasit o autoservire delicioasa intr-unul dintre terminale, unde ne-am indopat cu brio pentru restul zilei. Dupa vreo doua ore, decolam in acorduri de jazz (minunata idee sa pui muzica in avion) cu Iberia, pe care aveam s-o uram atat de mult la intors. Dupa inca 2 ore si jumatate si inca un fus orar, aterizam pe la noua seara cu sentimentul ca e cel putin miezul noptii.

Prima parte a vacantei avea cartierul general in Puerto de la Cruz, la aprox 20-25 km de aeroport. De la ghiseul Cicar am recuperat in cateva minute masina pe care o inchiriasem online, cu cateva saptamani inainte, pentru toata vacanta (11 zile = 230 euro), am iesit pe autostrada si dupa vreun sfert de ora, cu toata oboseala si dezorientarea, parcam in fata hotelului. Cum erau inchise toate restaurantele ne-am delectat cu un sandwich de la benzinarie pe balcon, privind luminitele in zare.

A doua zi am luat masina catre oras, unde ne-am tot incurcat pe stradute extrem de inguste si extrem de abrupte, cautand un loc de parcare. Hoinarind pe strazi, cu toate cele 35 grade in cap, ne-am tot minunat de culorile vibrante din flori si din tufisuri, care urmau sa ne devina atat de firesti in perioada urmatoare. Un pranz absolut delicios ne-a facut cunostinta cu bucataria locala, cu cartofii copti in coaja cu mojo (coriandru si salsa picante), pestele proaspat excelent gatit si o sangria mereu diferita: uneori cu banane, alteori cu mere, sau traditionala, ca cea continentala. Daca tot am ajuns aici, trebuie mentionata friptura de iepure si branza la cuptor, ciocolata alba cu mandarine inghetate, si multe altele, surprinzatoare de fiecare data, in cel mai bun sens.

Surprizele au fost cred, lait-motivul vacantei noastre. Fie ca vorbim de peisajele extraterestre din parcul national din preajma vulcanului, cu zgura sau praf stelar in varf de vans, deasupra norilor, sau de bucuria copilareasca cu care ne minunam de spectacolele de delfini si de pinguinii din Loro Parque, sau de oraselele pitoresti din munti, cu spiritul si specificul lor aparte, pline de culoare locala si voie buna.

Apropos de culoarea locala, ne-am petrecut cateva seri intr-un local italian get-beget, cu bruschette si chelneri care zambesc cu dintii si se aseamana fizic cu jumatate din nationala Italiei, dar cu romante traditionale cantate printre mese de-un trubadur de varsta a doua cu foc si patos, asortate la camembertul pane in sos de afine dupa care iti lingeai degetele cu sincer entuziasm.

In Santa Cruz ne-a fascinat auditoriumul - cladire minunata din toate unghiurile si toate onduleurile, dar altfel un oras care nu ne-a vrajit, asa ca ne-am inecat corabiile ratacite intr-o crama spaniola care ne-a amintit cu regrete de Barcelona si de locurile "jegos traditionale" unde cu-atata pofta infulecam alte minunatii. Pe plajele cu nisip negru, ciudate, innegrindu-ne la soare degetele pline de lecturi printre discutii mai serioase sau mai glumete, despre viitoruri mai indepartate sau mai apropiate, despre locuri mai senine si o viata mai tihnita, peste mari si tari. Prima saptamana de casnicie fericita si usor inconstienta am sarbatorit-o in jacuzzi inotand prin spuma, cu un pahar de vin alb din '78 pastrat pentru deschis "la nunta" :)

In sud ne-a izbit latura comerciala a intregii povesti, resorturi nesfarsite cu hoteluri, terase si lipsa de suflu local. Sunt demne de mentionat traumele din Siam Park, crasma de pe plaja unde ascultam singura trupa de rock de printre Elvisii de la terasele din jur si mai ales drumul de neuitat prin munti, pana la Masca, numai serpentine in ac de par pe-o banda si jumatate de abia reuseam sa ne-nghesuim ambele sensuri pe ea.

De ne-povestit, dar cu siguranta de experimentat! Ca si croaziera cu catamaranul, dupa balene si senzatia minunata de a fi la cativa metri de ele, in larg, fara nicio grija pe lume!

Restul pozelor aici. Enjoy!

Tenerife

2009-11-22T15:07:00.009+02:00

Dincolo de renumele sau, de destinatie extrem de comerciala si populara (meritat numai de resorturile din sudul insulei) noi am descoperit un Tenerife cald, primitor, vibrant, cu orasele pitoresti, fiecare cu personalitatea lor, si pline de surprize placute.

Mai multe aici.

Honeymoon

2009-10-16T13:14:00.002+03:00

De inspiratie

2009-08-13T10:31:00.003+03:00

National Geographic, of course. Via Inspiredology.

Despre inutilitatea agentiilor de turism

2009-07-07T22:33:00.003+03:00

Dupa peste 40 de e-mailuri schimbate cu un shortlist de 3 agentii, in cautarea formulei perfecte de avion + transfer + cazare = love, constat ca nu dureaza decat 2 ore si-un pic ca sa gasesti, online, bilete cu 161 euro/persoana mai ieftine decat variantele distinsilor experti intr-ale zborurilor (pe campii), cu sistemele lor de booking cu tot.

Din lipsa de incredere in curse charter la final de sezon, cand se pot anula cursele pe motiv de absenta calatori, vom zbura prin Madrid la dus si prin Bruxelles la intors, cu 4 companii aeriene diferite. Bonus, nu vom dormi prin aeroport / avion si nici nu vom fi nevoiti sa luam zborul din toiul noptii pentru ca, in opinia lor, e singurul cu potential si vom ajunge la ore rezonabile peste tot. Rock on!

Lost in translation

2009-07-07T06:46:00.008+03:00

spiridus@gmaildotcom:
Hello!
We'd very much like to spend our honeymoon at your hotel between 7-14 October, but instead of all inclusive, we'd like breakfast only. We'd like to move around a lot and eat in various places, so room + breakfast would be closer to our needs. Can you send me an approximate price quotation and instructions about booking?
Looking forward to it!

reservations@4-star hotel & spa:
Good morning
Thank you for your mail , the hotel is available for this date , the double room in halfboard cost 66.30 euro per person and day and double room in alles included cost 82.45 euros per person and day. The hotel haven,t a room and breakfast .
Do you like make a reservation please?
Best regards.

spiridus@gmaildotcom:
Dear Esther,
Thank you for your help. In this case, I'm afraid we won't proceed with a reservation, as we really need to have breakfast only at the hotel.
All the best,

reservations@4-star hotel & spa:
Good aftrenoom
I make a reservation when you arrival the hotel you paid direct hier in reception with card or cash.
Many thank.

spiridus@gmaildotcom:
Dear Esther,
Please do NOT make a reservation. We want a hotel with room + breakfast and since you don't offer that possibility, we cannot stay at your hotel.
Thank you,

reservations@4-star hotel & spa:
Dear Andreea
Is not posible only breakfast the hotel only halfboard or alles included
Many thank
Best regards.

spiridus@gmaildotcom:
Ok. Then do not make any reservation. We will choose another hotel.
Thank you,

Despre cum criza nu ameninta deloc logica Tarom

2009-06-25T10:38:00.004+03:00

Din seria "nu e cum iti explica un baiat dragut si amabil seara tarziu, ci dupa cum mitraliaza o baba acra dis de dimineata in telefon"... incerc sa-mi schimb biletul Tarom la o alta cursa, cu trei ore mai devreme. Initial, acum doua saptamani, cand le-am rezervat, erau la acelasi pret, pentru o cursa candva in iulie, deci nu-mi imaginam prea multe probleme, mai ales ca resimteam un suflu de optimism dupa alinierea tarifelor Tarom pe zboruri interne la o oarecare realitate a crizei si concurentei low-cost.

Gresit, fundamental gresit! Nu e cum zicea baiatul de aseara de la agentie, ca platesc 10 euro taxa de penalizare daca zic din timp, ci e cum zice d-na de la rezervari: 20 euro schimbarea de clasa, 20 euro taxa de penalizare. Si daca nu vreau sa schimb clasa? Pai nu se poate, nu mai avem bilete in aceleasi conditii, spune dumneaei dupa ce cauta prin sistem. Intru deci pe site (weboholica si tech-freak ce sunt!) - dau sa vad ce se intampla daca mi-as dori in secunda asta sa iau bilet la zborul dorit. Evident, as plati 38.92 euro, nu 40 cat m-ar costa daca insist sa-mi schimb biletul!! Asa-mi trebuie daca ma razgandesc!

Later edit: incapatanata cum ma stiti, sun si la agentia de la aeroport, in speranta unor vesti mai bune, ca uneori nu conteaza ce intrebi, ci pe cine. Evident ca se gaseste imediat acelasi tip de loc, nu mai schimbam clasa, taxa ramane de 20 euro, iar eu raman cu impresia ca tot personalul amabil din companie a fost deportat la aeroport, intrucat d-ra de acum avea si simtul umorului bonus ;)

To do list

2009-06-17T21:59:00.001+03:00

Low-cost regal

2009-06-03T09:30:00.002+03:00

Absolut genial: regina Spaniei, calatorind cu o cursa low-cost pana peste drum in UK. Rynair sunt norocosii care s-au scos cu vizibilitate uriasa prin stiri, vanzandu-i un bilet pt 13 GBP. Baietii de la security s-or fi deghizat in bagaje?

Mai multe aici.

La mare, pe fuga

2009-05-31T21:49:00.001+03:00

Povestea intreaga aici.

O fuga la mare

2009-05-31T21:23:00.006+03:00

Plecat in graba sambata dimineata, autostrada pustie, innorat si racoros, ca pentru o escapada la munte. Oricum nu voiam neaparat sa ne prajim la soare, ci sa respiram aer sarat si sa ne plimbam prn nisip. Ne-am oprit la Constanta, pe o terasa draga, magica, unde noaptea vin aerosoli colorati, din copilarie incoace. Am stat la povesti zambarind cateva ore, bucurosi ca ne vedem dupa atata timp, cu prilej de istorisiri si voie buna, cu briza in plete si pescarusi dupa urechi.

Am poposit apoi in Costinesti, la o pensiune simpla, placuta, la doi pasi de mare si de un camp de maci, cu iesire din camera in gradina. 100 Ron, curat, simplu, comfortabil. Vis-a-vis, terasa deasupra marii cu chelneri primitori, zapaciti si bucate delicioase. Plimbat prin statiune, ingrozit de invazia constructiilor noi, de kitch si lipsa de aer. Revazut Forumul, portocaliu, rondul fantanii aproape sufocat de constructii, discoteci in curs de amenajare, marea involburata de vant rece ce ne racorea amintirile... Seara, plimbare pe faleza, furtuna si-o bere buna la adapost.

Dimineata, mic dejun copios, apoi leneveala pe plaja, nefacand absolut nimic. Cu ochii inchisi, fara nicio preocupare intelectuala, nicio neliniste existentiala, niciun gand complicat, niciun to-do-list pe furis. Amintiri despre mine din alte vremuri, cu cercei jucausi si fara vreo grija pe lume. Amintiri de mine de departe, aproape uitata, uneori atat de usor de intuit, zbatandu-se sub gene. Valuri si liniste deplina. Eu de acum, usor prajita, ca o felie de paine usor bronzata, cu obrajii rumeniti si caldura placuta sub buze.

Muzeele din Londonezia

2009-05-03T23:46:00.001+03:00

M-au cucerit cu desavarsire muzeele. Victoria & Albert, Science Museum, British, Tate, Acvariul, Westminster cu colectia ei de cadavre celebre si statui frumos slefuite. Sunt absolut minunate, incepand cu faptul ca sunt atat de prietenoase si calde, dischisite cu explicatii detaliate expuse in asa fel incat le tii minte fara gres pentru ca nu telegrafiaza randuri de enciclopedie, continuand cu modul de aranjare, conceptul care insiruie cu o logica si elocventa izbitoare exponatele in fata privirilor tale, ca intr-o vitrina de bunatati, confortul unei cafele calde cu picioarele in iarba si 1001 de flecustete ingenioase la museum shop. Mai ales, de nedescris si magic e modul in care te fac sa te simti ca Alice in tara minunilor cu toate surprizele pe care le gasesti dupa colt. As putea sta zile intregi acolo, chiar saptamani, nu cred ca m-as plictisi nici daca as incerca cu tot dinadinsul ;)

Detalii complete aici.

Debarcarea in Londonezia

2009-04-18T01:31:00.004+03:00

Evident, a plouat toata ziua, asa ca am combatut cu miscari vioaie de stretching (ale gatului, cand in stanga, cand in dreapta, la trecerile de pietoni, de cele mai multe ori in directia gresita) si mult mult ceai. How British...

Panic attack

2009-04-14T23:27:00.002+03:00

Cum o sa inghesui oare in numai 6 zile: Victoria & Albert, Hyde Park, Kensington Gardens, Primaria, Covent Garden, Borough market, British Museum, Piccadilly, Tate Modern, London Eye, Turnul, Acvariul, Oxford & Bond Street, Museum of Science, British Library, Royal Observatory, Westminster, St Paul's, Muzeul Jucariilor, Photographers' Gallery, White Cube si-atatea altele? Cuuum?

Hoteluri cutreierand - top 10

2009-04-13T23:04:00.001+03:00

Daca ar fi sa fac o scurta recapitulare a hotelurilor / hostelurilor / pensiunilor prin care am nimerit si mi-a placut sa innoptez, top 10 (in ordinea lipiciului pe suflet) ar fi:

Barcelona (2007): Abba Rambla: Primitor si confortabil, la o plimbare placuta de 10 min de Rambla, pe Rambla del Raval, in fostul cartier rosu, acum reamenajat civilizat, cu palmieri si cladiri noi si politisti pe scuter la fiecare 10 minute. Au ramas, pentru potentialul pitoresc, magazinele arabesti de orice, de la shaorma pana la geamantane, un melanj ciudat cu barurile organice, cafenelele traditionale (vezi aici explicatia conceptului), piata de langa biserica, loc tihnit de stat la taclale pe-o banca si galagiosii studenti chiulind de la vreun curs de farmacie nearby;
Istanbul (2008): Orient Express (detalii aici)
Liubliana (2004): Trend Hotel: Am nimerit exact la o saptamana de la deschidere, cand inca nu mergea brici internetul pe plasma enorma din camera, insa tastatura wireless facea tot deliciul ideii de a trimite vreun material in redactie, tolanita pe canapea; tv in baie si muzica ambientala pe care am dormit tun
Bruxelles (2007): Scandic: ultra-central si luxury, cu cocoane coafate la mic dejun, ne-am nimerit acolo pentru ca aveau o super-oferta pe booking.com asa ca ne-am permis sa irosim 75 eur pe o noapte si-un mic dejun la 4 stelute, cu parcare subterana dupa colt;
Barcelona (2008): Hostal Fernando - chic, renovat, confortabil, la doi pasi de Rambla, pe o strada cu 3 pub-uri irlandeze pe care le-am degustat temeinic si pe indelete (need I say more?) (multumeeeesc, mazi :)
Amsterdam (2007): Bastion - hotel cumsecade (90 eur/noapte), parcare inclusa, mare si spatioasa; la cateva statii de gara, la randul ei la 2-3 statii de centru. Surpriza placuta: nu a fost nevoie sa ne inghesuim in lobby pentru ca aveam wireless in camera, fiind la parter ajungea semnalul bine merci pana acolo (multumeeeesc, razvan :)
Dubrovnik (2008): Villa Antea - linistit, departe dar nu exagerat, confortabil in toate privintele si cu receptionista draguta si comunicativa pe post de tourist information; cu o seara inainte sa ajungem acolo vazusem pe booking.com ca un apartament de 3 camere era cu 10 eur mai ieftin decat camera noastra de 2 paturi, asa ca dupa putina aritmetica ne-am trezit intr-un loc unde puteau dormi lejer 7 oameni, cu loc suficient pentru bowling sau v-ati-ascunselea;
Halkidiki (2006): la Gerakina am dormit in bungalow-uri in parc (cu maslini, palmieri si portocali in curte adica), la doi pasi de plaja. Situat intre cele doua brate populare cu statiuni din Halkidiki, era ideal ca punct de plecare in excursii scurte cu masina, pe malul marii. Demipensiune absolut indestulatoare, 64 eur / camera / noapte. Nopti incheiate cu adormit pe plaja, in sezlong, cu o sticla de vin alaturi;
Paris (2007): Al doilea in topul celor mai stramte locuri in care am dormit (intrecut doar de gazda din Zadar care este o poveste in sine), Premiere Class-ul din Paris (Roissy) excela numai prin pret: 230 eur/camera dubla/6 nopti. Trei sferturi de ora mai tarziu, via metrou, eram in orice punct central-turistically overpriced, gata sa dam 6 eur pe un nenorocit de espresso la vreo cafenea cu sarm de filme vechi.
Vis (2003): Experienta in Vis, o fosta garnizoana americana pe o insula din Adriatica, a inceput fix prin lipsa cazarii, comunicata fara menajamente dupa stat ceva timp la o coada semnificativa, pentru a afla ca toate locurile disponibile in cele doua orasele existente fusesera epuizate. Mai mult, ultimul vapor catre tarm tocmai parasea portul, lasandu-ne cu varianta deloc inspirata desi foarte romantica de a dormi pe plaja, dupa ce urma sa ne abtiguim bine prin vreo bodega locala. O ora si ceva mai tarziu, stand pe capul unei tipe deloc prietenoase de la biroul turistic, ne spune ca parca s-ar deschide sau s-a deschis un motel, de fapt o prelungire in scop de cazare a unei pizzerii 200 m mai incolo, pe esplanada. Am ajuns la Dionis, intr-o camera stramta, scumpa si foaaarte confortabila, cu dus cu hidromasaj - un lux de neintalnit intr-o vacanta gen backpacking. A doua oara a fost mai usor (detalii aici).

Lista celor unde nu doresc nimanui sa ajunga nici daca alternativa este sa doarma pe o banca in parc este mult mai scurta. Cele mai vii amintiri se leaga de Continental Hotel (Skopje, 4 stele) unde aterizasem in interes de serviciu in 2005 pentru 4 zile. Pe exterior semana cu un cumsecade si comunist hotel de 3 stelute, iar in camera igrasia de cca 1 mp de pe tavan, ventilatorul obosit si frigiderul din vremuri imemoriale (un arctic de la noi, din anii '80 ar fi aratat modern pe langa acela) m-a facut sa am un rar moment de disperare tacuta, completat de lipsa apei fie ea calda, fie rece. Finalul sejurului s-a incheiat apoteotic cu o tentativa de tzeapa atat de balcanica si cunoscuta, care includea o comanda de taxi la 6 dimineata, pentru aeroport... Intre timp, sunt sigura ca lucrurile s-au mai renovat, atat hotelul cat si atitudinea personalului de la receptie. In rest, numai de bine sa auzim...

Londonezia

2009-03-21T22:13:00.004+02:00

Din 17 aprilie, vacanta!

Exercitiu de sambata

2009-02-20T11:02:00.003+02:00

6.00 Trezire
6.30 In masina
6.50 Alimentare cu cafea fierbinte
8.45 Parcare Predeal
9.05 Pe partieeee
12.00 Pauza de ceai, hot-dog, etc
14.30 Dezechipare
15.15 La o supa calda si buna, in Sinaia
18.00 Inapoi in Bucuresti
18.30 Baie fierbinte, senzatie placuta de oboseala in muschi
20.00 Vin fiert cu prietenii, la taclale
23.30 Soooomn

A se repeta in fiecare zi de sambata, cat ne tine zapada :)

La schi

2009-02-16T06:21:00.005+02:00

Dolce far niente

2008-11-26T02:29:00.001+02:00

Despre Barcelona, cred ca de data asta mi s-a incolacit in suflet, ca o pisica pe calorifer, relaxarea si lipsa de griji, la fel cum data trecuta m-am intors cu mozaicuri colorate si fanteziile lui Gaudi fluturand printre neuroni. Acum mi-a ramas senzatia de dolce far niente si tihna molcoma, de duminica dimineata petrecuta in pat sub plapumi pufoase cu ceai verde si muzica frumoasa.

Random highlights:

lumina oblica pe Rambla, diminetile petrecute prin cafenele cu sandwichuri crocante si cafe con leche
fete in flip-flops, in noiembrie, fete cu cizme si bocanci in noiembrie, oameni citind pe plaja sau pe ponton, fara nicio treaba - Dolce far niente pics aici.
cantina mexicana unde ne-au servit desi am ajuns la un sfert de ora dupa ora inchiderii si unde mi-am facut de cap cu o quesadilla deliciosa si nachos locos
strada pe care am stat, intr-un hostel comfy si ultra-central, cu 3 pub-uri irlandeze unul langa altul (10x, Mazi, for the tip ;), cu sangria la pint, cantece irlandeze de betie (live) si petrecere in pijamale
fantanile magice, unde te simti ca intr-o carte de povesti - poze din wonderland aici.
promenadele largi si insorite, fara claxoane si scrasnete de frane pentru ca cele 4-6 benzi de sosea erau frumos ascunse dedesubt, prin pasaje
street market pe Rambla, sambata dimineata
branza, foarte multe platouri ingrozitor de scumpe de branza, pe care le-am devorat cu pan con tomate la aproape fiecare masa
lungi plimbari fara tinta prin Barri Gothic, Sants, Barceloneta si alte locuri minunate; plimbarea pe plaja si reflectii despre cat de simple sunt lucrurile care aduc adevarata fericire, cat de aproape si cat de putin timp gasim pentru ele;
ardeii la cuptor cu piure de cod, surprisingly nice, de la Cerveceria Catalana
muzeul multimedia despre Gaudi, din pod de La Pedrera
mic-dejunul la un bar din Boqueria, cu bucate bune, simple si ospatari care nu stateau o clipa
ideea de-a inaugura un album pe flickr cu cuvinte romanesti surprinse peste hotare in ipostaze inedite - inspirate de Candela bar si Bou Cafe sau alte scrisuri interesante
parada de broscute vechi, dischisite si scoase la sosea

Mai coerent a scris Raluca aici. Continuarea intr-un alt noiembrie, cat mai repede, neaparat.

Barcelona countdown

2008-11-11T09:08:00.002+02:00

Barcelona este unul dintre locurile de suflet. Descoperita toamna trecuta, la final de noiembrie, in cateva zile furate de la prezentari, planificari si bugete. Ramasa in suflet ca unul dintre locurile magice, unde te regasesti si unde iti poti reincarca bateriile no matter what, unde descoperi si redescoperi lucrurile acelea frumoase si uitate in iuresul din fiecare zi. Miercuri seara decolam catre patru zile de hoinareala, relaxare si rasfat.

My absolute top 5:

1. La asfintit in Parc Guell, ca Alice in Tara Minunilor
2. Plimbare pe Rambla sambata dimineata devreme, cand abia se instaleaza standurile de la street market, cu o cafea aburinda in maini
3. La Pedrera – de jucat cu forme si crampeie de geniu, de amintit de varsta cand orice era posibil si cand castelele zmeilor nu erau P+8 cu compartimentare din rigips si aspectul unei cutii de carton
4. Mic dejun in La Boqueria, printre atatea tentatii culinare, sau prin vreo spelunca de localnici, cativa pasi mai incolo de cafenelele pentru turisti
5. Seri cu sangria si taclale, vrute si nevrute, plimbari lungi prin Barri Gothic si nas rosu si inghetat afterwards

Mai sunt 36 de ore...

Episodul 5: Dubrovnik

2008-11-11T07:05:00.001+02:00

Dupa un drum tihnit si linistit pe serpentine, cu marea langa noi si nenumarate insulite perindandu-se prin fata ochilor, am ajuns in Dubrovnik, unde ne-am cazat la Villa Antea, profitand de super-oferta de final de sezon. Ne-a intampinat o receptionera draguta si zambareata, care ne-a procopsit cu o harta si o multime de sugestii de restaurante si locuri interesante de hang out. Dupa o tura scurta de oras si o pizza excelenta la Mea Culpa, am descoperit Buza, o terasa pe verticala, in stanca, de partea cealalta a zidului cetatii, numai buna de chillout intens si numarat pescarusi in ritm de jazz ballads, la umbra, fara nicio grija pe lume... Poze aici.

Seara ne-am lipit de o sesiune de live jazz la o terasa si de un mojito nashpa, dar muzica faina a compensat si asta, si pe evreii galagiosi si nesuferiti care trageau de o cola si enervau jumate de terasa. A doua zi am dat iama in Algoritam (bookshop cuprinzator si resourceful unde am cumparat bestselleruri gen "Istoria tractoarelor in ucraineana") si am luat pranzul la Lokanta Pescarija, in portul vechi, langa barci, unde am avut de-a face cu cel mai scurt meniu ever (10 feluri de mancare in total) si un pate de peste dincolo de orice descriere.

Seara am redescoperit Chihuahua Cantina Mexicana, joint pe care mi-l aminteam destul de bine din 2003, cu o atmosfera voioasa si alcoolizata, personal vesel si prietenos, mancare beeestiala si o margarita (doua, trei, etc) absolut perfecta. Vorbit vrute si nevrute pana tarziu, mers spre casa pe cateva carari oarecum distincte intre ele.

A treia zi (si ultima de vacanta) am aprofundat partile misto de mai sus, cu chillout la Buza, am dat o tura pe ziduri (cei cativa km de mers prin arsita, in bataia directa a soarelui, au dus la nenumaratele poze cu acoperisuri) si ne-am lipit de un sandwich organic si fara gust la Buffet Skola.

Putin cate putin am impachetat, am studiat diverse trasee pentru intoarcere si ne-am intristat ca s-au terminat doua saptamani atat de frumoase si pline de surprize.

Tips - cazare (1)

2008-11-07T21:43:00.006+02:00

Daca as fi gasit din timp acest loc minunat, pe Vis as fi stat aici: la Villa Kamenica, in Komiza.

Episodul 4: In Vis

2008-10-13T19:40:00.012+03:00

Cum Adriatica croata e impanzita de o puzderie de insule, fiecare cu specificul, povestea si farmecul ei, ne-am rezervat trei zile pentru island hopping. Am lasat asadar masina parcata milimetric pe o straduta ingusta din Split, am mutat strictul necesar in rucsaci, si am luat vaporul catre Vis, infulecand cu pofta din sandwich-urile yummy-yummy luate din port (13 kn). Acolo, urma sa na cazam la tanti care ne spusese in e-mail ca avea parul albastru si ochelari gri si ca ne va astepta in fata brutariei. La fata locului, s-a dovedit ca avea par gri si ochelari albastri si ne-a recuperat pentru a probabil aveam niste fete extrem de nedumerite. Dezorientarea noastra era insa de neglijat fata de debarcarea din 2003 cand, pe aceeasi insula constatam ca nu mai exista absolut niciun loc de cazare decat la hotel (dublu spre triplu fata de o cazare cumsecade la vreun localnic/pensiune) si deci singurele variante valabile de innoptat erau fie pe plaja (fara cort si fara sac de dormit) fie prin vreun bar, desi insula nu avea deloc un aer petrecaret. Am descoperit atunci Pensiunea Dionis, care nici macar nu se deschisese pentru turisti, cu dus cu hidromasaj care s-a dovedit a fi un deliciu total dupa ce am depasit crizele de nervi datorate fluctuatiei extreme a temperaturii apei de la dus (in 2003 eram backpacking si aproape in fiecare zi pe drum, intr-un tur mult mai alert si lipsit de comfort). Acum am stat chiar langa doc si am plecat rapid in recunoastere.

Pe Vis e o fosta garnizoana militara, motiv pentru care mult timp nu a fost deschisa pentru turisti. Are un aer aparte de izolare si uitare, de te simti de la inceput "departe de lumea dezlantuita" si foaaarte relaxat. Pe insula sunt doua orasele: Vis si Komiza, unite de un drum direct, de 10 km, cu serpentine in ac de par (ca doar se schimba altitudinea cu vreo 300m), si de unul mai ocolitor, care ocoleste insula, de 30 km. Poze aici.

Am inchiriat deci un scuter (200 kn/12 ore) si am pormit la drum. Intai am luat-o pe drumul scurt, prilej de retrait traume legate de senzatia omniprezenta si foarte puternica de rasturnare, combinata cu vizualizarea unei izbituri in forta de stanci sau a rostogolirii in gol. O data ajunsi in Komiza, am renuntat la scuter si m-am plimbat fara tinta ceva timp (cam cat te poti plimba intr-un orasel atat de mic) si am esuat in fata unei pizza absolut bestiale, la Charlie's (60 kn).

Apoi, am luat-o pe drumul ocolit inapoi spre Vis, contempland cum soselele erau impecabile in mijlocul pustietatii asteia de printre dealuri si vii, si cum celelalte masini stiau sa ne depaseasca civilizat si fara a ne stanjeni deloc, chiar si pe serpentine. Drumul printre vii pe varf de insula de Vis - de nepretuit. Seara am petrecut-o pe o terasa intr-o curte, zgaindu-ne la luminitele din port, vorbind nonsensuri.

A doua zi dimineata, negasind nicaieri sandwich-uri sau orice fel de mic dejun, ne-am orientat spre bufetul suedez organizat la hotel (35 kn). Ne-am suit apoi pe partaitoare (aka scooter) si am pornit spre plaja, ca vedetele, la 12. Am gasit singura plaja cu nisip de pe acolo si ne-am bucurat de prezenta indianului si fotomodelistei de pe vapor, prilej de voie buna si glume de autobaza ;)

Spre seara m-am accidentat intr-un ciulin care mi-a intrat adanc in deget, ocazie numai buna de a testa serviciile medicale dintr-o tara straina, mai civilizata si user-friendly cu strainii. M-am dus deci la doctor, la singurul doctor de pe insula. A fost dragut, manierat si usor grogy, ca dupa o siesta reusita, si mi-a scos destul de rapid si fara chinuri corpul delict. Socul a venit atunci cand a inceput dra sa completeze factura de 330 kn aka vreo 45 eur.

A treia zi deja venise vremea sa plecam mai departe, asa ca ne-am trezit cu noaptea-n cap (5 a.m.) si am luat catamaranul pana pe Hvar, insula de clubberi si fitze maxime, un fel de Ibiza de-a lor, insula cunoscuta si pentru campurile de levantica. Ne-am lasat rucsacii la garderoba (40 kn each) si-am plecat in cautarea unui loc de chillout matinal, esuand pe o banca in gradina de cactusi cu care se termina faleza. Poze aici.

Am lenevit cu spor si ne-am plimbat catinel colindand magazine de suveniruri hand-made, pana la mic-dejunul de la Hello (un fel de fast-food usor eco) alcatuit din cappuccino+sandwich+orange juice (45 kn). Ne-am mai plimbat prin soarele necrutator evitand cu gratie cafenelele de fitze maxime, urcand in mars fortat pana la fortareata din varful dealului.

Cum nu prea mai era nimic de facut, decat de zacut trendy-chic in cate un fotoliu pe malul marii, ne-am hotarat sa ne intoarcem mai devreme si am prins feribotul de ora 2. Ne-am mai plimbat fara tinta prin Palat si relaxat pe promenada.

Episodul 3: To Split or Not To Split

2008-10-13T19:36:00.005+03:00

Fata de stradutele inguste si dupa-amiezele tihnite cand nu gaseai tipenie de om pe afara, sosirea in Split ne-a naucit cu forfota si aglomeratia de tarabe ieftine, traficul imposibil si claxoanele din port. In prima agentie de turism am gasit cazare (700kn) pentru cele doua nopti pe care urma sa le petrecem acolo, in cea mai mica si inghesuita camaruta in care am stat vreodata. Distantele devenisera importante, schimbasera oraselele in care ne puteam plimba fara tinta ore in sir cu strazile largi si inselatoare ale celui de-al doilea oras din Croatia, ca dimensiune si populatie. Nu intamplator si cel mai important hub pentru diverse croaziere si trasee maritime, asa ca primul drum l-am facut pana in port, sa luam bilete pentru a doua zi dimineata. In fata noastra, o baba tzacanita voia bilet catre "Legend of the Seas" si se certa cu fata de la ghiseu care insista ca ei n-au asemenea destinatii.

La recomandarea fetei de la agentia de turism, am luat pranzul la Sperun, o taverna locala cu bucate delicioase (tuna grill 70kn) si o varianta originala de bruschette (25kn). Minunat a fost sa ne plimbam prin Palatul lui Diocletian, o ruina imensa in care se construisera intre timp case din piatra, in stilul local, si care acum amesteca cladiri vechi cu pub-uri, terase, magazine scumpe, local crafts, etc. Brusc, era ca si cum ne teleportasem inapoi intr-un orasel linistit de pe coasta dalmata, dincolo de masini, poluare, claxoane, intr-un talmes-balmes de stiluri si perioade istorice. Poze aici.

Ne-am mai plimbat pe faleza, intr-o dulce picoteala de amiaza si ne-am delectat cu burgeri organici (21-25kn) si un pahar de Prosec pe terasa la 058, amuzandu-ne de chelnerul uituc, cu un impecabil accent britanic si umor de aceeasi nationalitate. Refacut bagaje, pentru ca a doua zi urma sa lasam masina parcata pe tarm si sa luam vaporul pentru doua zile pe Vis...

Episodul 2: In Zadar si nu numai

2008-10-11T12:32:00.015+03:00

Zgribuliti dar foarte relaxati si departandu-ne tot mai mult de noianul de griji, ganduri si nemultumiri din viata de zi cu zi pe care o parasisem de doar trei zile, am plecat spre Zadar, dar nu in zadar :) Ne-am oprit pe drum, intr-un satuc la intamplare, sa luam micul dejun pe o terasa de localnici (cam ca la noi in Moldova, insa in loc de votca oamenii locului incepeau ziua cu o cafea) si am avut parte de sandwichuri delicioase si gigantice, langa o kava acceptabila (2 persoane, 5 euro). La drum, pe autostrada prin munti, printr-un tunel de 5,6 km, am ajuns in cele din urma la mare. In Zadar ne-am gasit usor pensiunea (Maria, cu ventilator in loc de a/c, apa calda numai uneori si mic dejun economic, cu suc de portocale din prafuri) si ne-am lasat bagajele, recunoscatori pentru locul de parcare, apoi am pornit spre mare, sa ne racorim la un ice coffee la o terasa umbroasa, chiar pe plaja. Chillout cu briza si clipocit de valuri, la adapost de caldura nimicitoare de pranz, fara alta grija decat de a urmari vapoarele cum vin si pleaca.

Ne-am plimbat apoi fara tinta prin oras, pe stradute pietruite, inguste si pline de farmec, in stilul tuturor oraselor croate de pe riviera Dalmatiei. Pranzul a fost imbelsugat si plin de savoare: salata de caracatita, platou de branza de pe Pag, carpaccio de vitel si muulta limonada, pentru 30 euro la Kornat restaurant, unul dintre locurile fancy, recomandate de toate ghidurile. Pe buna dreptate, a fost absolut minunat.

Dupa inca o ora de plimbare, ne-am suit in turn unde am avut parte de o experienta infricosatoare cand, pe o scara de juma de metru latime, au inceput sa bata clopotele asurzitor, fix cand eram in dreptul lor. De sus, orasul se vedea cu totul altfel, desi platforma de vizionat privelistea era ingrozitor de ingusta. Poze aici. Seara ne-am delectat cu un concert de jazz in piata orasului si o inghetata absolut bestiala, pana ne-a luat somnul.

A doua zi ar fi trebuit sa mergem intr-o croaziera in faimosul arhipe lag Kornati, parc national, rezervatie, etc. De fapt, o aglomeratie de vreo 100 si ceva de insulite, cu minim de vegetatie si interesante doar din perspectiva lectiilor de geografie despre tipuri de soluri. Poze aici. Cum vaporul a plecat cu un sfert de ora mai devreme, am luat alta barca, putin mai tarziu, iar intre timp am fost pana la orga marina - cateva trepte care duc din faleza pana in mare, cu diverse labirinturi de tuburi ce, atunci cand vin valurile, au o muzicalitate ciudata, numai buna pentru coloana sonora a unui film cu fantome. Pe barca, ne-am uitat la insule pana ni s-a facut rau (de insule, nu de mare), am facut plaja si baie pe una dintre ele si-am luat pranzul pe vas: gratar cu o salata delicioasa din cartofi fierti, salata verde, alte cateva buruieni neidentificate si otet.

Pe seara am fost la "The Garden" pentru o sesiune de chillout intens, pe saltele, cu ochii la stele si cel mai bun Mojito langa. Clubul consta dintr-o gradina enorma (2,500 mp), cu mese, canapele albe cu perne maaari si saltele confortabile, de pat, puse pe jos, cu masute joase pentru bauturi, cu vedere la mare si nelipsitele vapoare. Frumos era ca toate acestea nu erau deloc inghesuite una-ntr-alta ca sa auzi conversatiile vecinilor, asa ca erai liber sa te lungesti in orice pozitie si sa meditezi asupra diverselor aberatii ce se intampla sa-to treaca prin tartacuta. Cum pe noi ne prinsese somnul , ca forma de relaxare maxima, ne gandeam ce misto ar fi ca, dupa ora 4, sa iti perceapa o taxa ca sa te lasa sa dormi acolo, in aer liber, ca in gradina unor prieteni, sa nu mai trebuiasca sa te tarasti acasa dupa atata bautura si muzica buna. Chillout la superlativ.

Spre casa, am descoperit taxi-barka, reprezentata de un barcagiu care, pentru 0,6 eur, te trecea in partea cealalta circa 100 de metri, intr-o barca de lemn, ca sa nu mai ocolesti vreun kilometru, pe la podul pietonal. Misto mod de a merge acasa, de la club ;)

In ziua urmatoare, din nou la drum, putin mai spre sud, pana la Primosten, loc linistit si under-rated de toate ghidurile turistice. Nu puteai arunca un ac insa de multimile de turisti care ii dadeau un aer de statiune estivala. Dupa ce am tot batut inutil la porti in orasul vechi fara sa gasim nimic liber, ne-am cazat intr-un apt de doua camere, confortabil si racoros, intr-o casuta de pe deal (55 eur, cu a/c, parcare, etc). La 10 minute de plimbare de centru, cu terasa, umbreluta si sezlonguri, precum si vedere la orasul vechi. Charming :)

Ne-am facut plinul de cumparaturi la Konzum ("the Croatian word for supermarket" - genial copy), ne-am plimbat pe stradute si am descoperit o terasa boema, de cinci mese de lemn pictat, unde am mancat bruschette minunate cu 4 eur. Era genul de business de familie unde el (genul de marinar pensionat, grasut si binevoitor, cu crocsi galbeni) gatea light food (gen fish & chips) in vreme ce ea lua comenzi, aducea vin, se intretinea cu clientii si mustruluia catelul din dotare. Poze aici.

Orasul vechi fiind situat pe o insula (lipita artificial de tarm acu cateva sute de ani), ne-am lansat intr-o plimbare de seara pe promenada ce inconjura insulita. Am depasit galagioasele restaurante cu specific italian, pline-ochi de turisti agasanti si am prins apusul de soare chiar in extremitatea indepartata a insulei, intr-o liniste adanca si relaxanta. Am luat cina la Promenada, restaurant exclusivist si foarte popular, insa cu un bucatar extrem de priceput, care ne-a pus in fata o excelenta supa de peste (3,5 eur) si alte minunatii. Am schimbat privelistea de la Promenada cu privelistea din balcon, unde o sticla de vin ne-a tinut la povesti pana tarziu, cu ochii la luminitele din orasul vechi.

Later edit: La Primosten am descoperit o carciuma draguta, cu vin ghiurghiuliu si ieftin (10 kn paharul) si branzeturi bune de tot. De bun ce era si vinul, s-a facut tandari si celalalt obiectiv, de 50mm, noroc ca am putut reconstitui si remedia cu super glue.

Later edit - 2: Intr-o dupa-amiaza am fost si la Trogir, unde ne-a placut mult atmosfera de miniatura medievala si senzatia de dolce far niente... Poze aici.

Episodul 1: Belgrad – Plitvice

2008-09-29T22:40:00.004+03:00

Ca sa nu ne complicam foarte mult stand la coada la vama, am ales varianta pe la Drobeta Turnu-Severin. Alegere inspirata, 2 masini in fata, trecut vama fara complicatii in 5 min. Pe malul celalalt ne minunam de bogatia padurilor, de un verde intens si compact de parca eram intr-o carte de povesti. In scurt timp (maxim 50 km) ne trezim brusc trasi pe dreapta de o patrula de politie. Dammit, or fi avut radar pe undeva, ne trece prin cap cautand acte si alte chestii. Gresit! “Luat baiat 30 km mai incolo, bun baiat, rog frumos!” spune unul dintre politisti aratand spre un vlajgan in civil si zambind de parca nu e optional daca il luam sau nu. Inghetam instant, amintindu-ne atatea povestiri despre ispravi similare, tot peste Dunare, in Bulgaria. Pana sa ne dezmeticim, baiatul se si aseaza pe bancheta din spate si, fara a avea prea mult de ales, o luam la drum din nou, deruland in minte diverse scenarii care mai de care mai sumbre. 30 km mai tarziu, vlajganul ne face semn sa oprim, se da jos, ne multumeste si iata-ne din nou la drum.

In Belgrad am stat la Hotel Srbija, la etajul 1, ca acolo erau camerele "cele mai renovate", cum ne-a spus cu o figura complice baiatul de la receptie. Seara, prin oras, senzatia relaxanta a unei plimbari printr-o capitala europeana (poze aici). Civilizat, oameni normali pe strada, veseli, hangin' out. Am mancat o Pljeskavica excelenta (un burger enorm, cu 3 "umpluturi" la alegere, absolut delicios) si o felie consistenta de pizza aburinda, cu mult parmezan si rosii proaspete, la 1 euro si-un pic. Am mai vizitat catedrala Sf Sava, in constructie, unde spiritul religios nu impiedica un pusti sa bata mingea de peretele bisericii si nici multe grupuri de tineri sa-si dea intalnire pe acolo ca intr-un parc uber-cool.

Ziua urmatoare a inceput la etajul 18 cu un mic dejun consistent si privelisti de deasupra orasului. Am ajuns repede pe autostrada si am tinut-o tot asa pana la Zagreb, fara alte peripetii. Dupa mers mult si plictisitor pe autostrada impecabila si goala, fara destepti care sa dea flashuri si sa-si incordeze muschii din pedala, am luat-o pe niste drumuri nationale frumoase si verzi, printre dealuri si prin sate linistite, ordonate, aproape austriece. O minunatie, toata lumea mergea civilizat, fara depasiri tembele, desi se cam aglomerase un pic soseaua de cate o banda pe sens. Langa Plitvice au inceput sa apara si mai multe indicatoare de cazare, asa ca am luat-o si noi pe un drum lateral care ne-a dus repede dincolo de galagia drumului si de motoare, pe dealuri, intr-un urcus abrupt si serpuitor. Din cand in cand apareau case ingrijite si oameni primitori care ne spuneau ca au totul ocupat.

Totusi, dupa ce am rascolit vreo doua dealuri, ne-am gasit loc de popas in varf de varf de deal, intr-o casuta primitoare neterminata pe dinafara insa cu mobile vechi si asternuturi imbietoare, la Maria Bicanic (31 eur/noapte), cu care ne intelegeam prin semne si o bruma de germana. Deja ne vedeam dormind somn adanc de munte, sub plapumi groase, caci seara se lasa frigul de indata ce soarele cobora dupa munti. Si asa a si fost, ca ce altceva e de facut in varf de deal decat sa citesti pana se face intuneric, si apoi sa motai in cantec de greieri infofolit in patura pana ce aerul tare si curat te trimite inauntru, la vise frumoase si adanci.

A doua zi, la parcul national. Luam bilet de la biroul turistic (100 kn), dupa o coada de 20 minute, fara sa stim ca mai incolo, dupa intrare, e un alt ghiseu unde nu merge nimeni. Alegem traseul H, ne suim in titicar si, cateva minute si serpentine mai incolo, debarcam in mijlocul padurii, sa ne plimbam printre lacuri si cascade pana ni s-a urat de peisaje ca-n laguna albastra. Poze aici. Totul era organizat impecabil: de la potecile amenajate care nu te lasau sa colinzi pe unde aveai chef si sa strici vegetatia, pana la locurile de popas unde puteai face un picknik in tihna, si cosurile de gunoi, care desi nu erau foarte dese, ca-n Bucuresti, erau bine plasate. Ne-ar fi placut mai mult daca intalneam mai putine rusoaice galagioase, corpolente si bagacioase, dar asta e riscul locurilor mult prea turistice. O zi intreaga nu ne-am plictisit plimbandu-ne pe acolo. Singura plangere o avem in legatura cu mancarea, care era scumpa si proasta.

A fost insa o zi minunata, Plitvice este unul dintre locurile care iti ramane in suflet, cu frumusetea si salbaticia lui perfect aparata de turisti, in mijlocul lor, cu regretul ca nu stim sa ne amenajam Delta asa.

Cea mai vacanta minunata

2008-09-08T22:40:00.005+03:00

De care mi-a fost dor inainte sa se termine si unde m-as intoarce fara sa clipesc, if it only were that simple. Vacanta cea mai vacanta, fara griji, fara ganduri care sa razbata vreo clipa din viata de dincolo de vacanta, cu rasete si pahare de vin langa mare, cu marea in suflet si serpentine sub roti.

Cea mai vacanta minunata despre care in curand ma dezmeticesc cat sa si scriu.

Traseu de vacanta

2008-08-12T13:15:00.002+03:00

Episodul 2 de vacanta incepe sambata, pe traseul: Bucuresti - Belgrad - Zagreb - Plitvice - Pag - Zadar - Murter - Trogir - Vis - Hvar - Split - Dubrovnik - inapoi acasa.

Info: cazare

2008-08-05T09:47:00.007+03:00

La Istanbul am stat la hotelul Orient Express, in orasul vechi, la doi pasi de cheiurile de la Eminonu si Bazarul egiptean si la 10 minute de plimbare pana la Sultanahmet, pe strada cu tramvai, multe hoteluri si terase/fast-food-uri, intr-un amalgam de strazi si stradute. Ne-a placut primirea, ceaiul de mere (nu cred ca am spus de suficiente ori asta: ceaiul de mere ceaiul de mere ceaiul de mere...), servirea impecabila, mica sesiune de orientare turistica "din partea casei" si tipsurile despre excursia pe Bosfor, piscina, amabilitatea tuturor.

De asemenea, primeste puncte terasa de la etajul sapte, cu vedere la podul colorat de pe Bosfor si iluminare cu lampi cu gaz, intr-o nota retro-romantica deosebita. Mi-a placut si ca micul dejun continea specialitati turcesti, absolut delicioase, iar fiecare masa avea un newsletter zilnic cu doua-trei stiri despre concerte, feluri de mancare, informatii utile (sau macar entertaining), si cateva expresii in turca.

Overall, 4 nopti cu avion dus-intors rezervate printr-o agentie cu maniere impecabile fata de clienti au totalizat 387 eur/persoana. Rasfat total.

Povesti din Istanbul

2008-08-03T17:13:00.007+03:00

Cand ne-am gandit sa alegem Istanbulul pentru scurta escapada avanpremiera la vacanta, cautam un loc exotic, diferit, care sa ne incarce bateriile si sa ne captiveze cu atmosfera sa speciala, deosebita de Romania de zi cu zi. Cautam ceva mai agitat decat calmul si ordinea tarilor germanice, ceva usor dezorganizat cum isi inchipuie strainii ca e spiritul balcanic, vazand doar latura romantica si placuta a acestei dezorganizari. Exact acelasi lucru am gasit anul trecut, in noiembrie, in Barcelona, cand timp de patru zile am cutreierat fara griji prin fanteziile lui Gaudi, de parca nu lasaseram in urma strategii, planuri neterminate, prezentari ce ne tineau pana noaptea tarziu la birou. Ne-am intors plini de energie, culoare in suflet si zambet relaxat in fata oricarui task de serviciu, inapoi in Absurdistan ;)

Ne-am hotarat sa mergem la Istanbul pentru moschei si relaxare in cafenele, fara niciun plan concret pentru cele cinci zile de vacanta. Prima zi am pierdut-o plimbandu-ne prin port, putin prin Bazarul Egiptean si apoi am esuat la Green Corner, pe canapele unde ne-am dat jos incaltarile si am savurat o limonada, un brownie delicios si o cafea turceasca. Oribila, dupa mine.

M-a dezamagit kebab-ul care nu se potrivea cu ce stiam noi, dar in ultima zi am mancat cel mai bun si mai ieftin doner sandwich, pe treptele garii Sirkeci, cu 1,5 lire, ca se terminase lipia pentru durum. Ne-am minunat la unison de trafic, care se intr-un fel semana cu cel bucurestean: ignora orice regula, dar cu mai putina inversunare. Masinile mergeau lin, nu furtunos, fara a feri pietonii care de multe ori mergeau total aiurea si fara a-si face griji ca se ciocneau de alte masini care mergeau la fel de aiurea. Domnea, la ei pe strazi, un aer de dolce far niente si o lipsa de nervi si injuraturi pe care mi-as dori sa o vad si pe la noi.

A doua zi ne-am minunat de moscheea albastra, de grandoarea si efectul halucinant pe care il au cupolele, atunci cand stai cu gatul stramb sa prinzi cateva cadre in lumina aceea imposibila. Parcul din Sultanahmet este, cred, paradisul ghizilor turistici, care te conving de-o tura indiferent de limba. Nici japonezii din fata mea la coada la intrarea in Hagia Sofia nu au scapat fara cateva propuneri. De altfel, insistenta turcilor de a te convinge sa cumperi ceva de la ei sau sa iei loc la terasa lor si-ar merita locul intr-un manual de sales. Singurul argument valabil era ca ai mancat deja, caz in care oricum iti bagau sub nas meniul, ca poate treci mai tarziu. Erau insistenti, insa se vedea ca au cele mai bune intentii si o faceau mai mult de dragul insistentei decat pentru a te convinge. In Bazar mai ales, daca se intampla sa cauti ceva anume si nu aveau ei, cu siguranta aveau un var/prieten doua tarabe mai incolo care avea asa ceva si te indrumau cu drag intr-acolo. Pentru ca sunt multi turisti spanioli in Istanbul, toti ne intrebau daca suntem in Spania si incercau sa demareze o conversatie cu noi. Daca spuneam ca suntem romani, ziceau si ei de Hagi, Filipescu, Popescu... bucurosi ca avem ceva puncte comune de unde putem incepe o negociere. Pentru ca intotdeauna gaseau ceva de negociat cu tine.

Cel mai mult m-au fascinant insa femeile. Je ne sais quoi-ul feminin aici trebuie sa se fi nascut in fapt, chiar daca nu si in formulare. Intalneai la tot pasul un mix tulburator de forme si valuri, in toate combinatiile imaginabile: femei carora nu le puteai ghici macar culoarea ochilor pentru ca erau acoperite de valuri negre din cap pana in picioare, tinere in culori tipatoare cu batic asortat, din matase si cu imprimeuri vesele, priviri scrutatoare din partea celor carora le puteai vedea numai ochii, sau broderii chic impodobite cu Swarovski pe croiala cambrata a robelor moderne ce reinventasera portul traditional lasand la vedere doar mainile, de la fetite cuminti, cu ochii plecati, acoperite total in negru, pana la pustoaice dezinvolte si europenizate in port si exuberanta. Un amestec pitoresc care vorbea cel mai convingator despre schimbarile graduale din Turcia moderna, in care femeile au primit dreptul la vot in 1934.

Mi-au mai placut librariile, unde am gasit cam tarziu un Time Out Istanbul si primul exemplar din Intelligent Life - revista pe care urma sa o devorez din priviri, cu nesat, pe drumul de intors. Cafenelele, terasele la inaltime, negustorii de apa, carausii, croaziera pe Bosfor la asfintit si vanzatorii de porumb copt intregesc povestea.

Prin Taksim

2008-08-02T18:51:00.008+03:00

Dupa ce ne-am facut plinul de moschei, monumente si stradute inguste in orasul vechi, intr-una din seri am plecat in Taksim. Tihnit, dupa un somn de dupa-amiaza indestulator, am luat tramvaiul apoi funicularul si am ajuns pe Istiklal Cadessi, bulevardul comercial inchis circulatiei de aproape 3 km, unde "stateai la coada sa mergi pe strada" de cat de aglomerat era. Intr-o zi de weekend, conform wikipedia, trec pe acolo aproape 3 milioane de oameni. Brusc ajunsesem intr-un alt Istanbul, cu turcoaice in tricou si fuste scurte (pana la genunchi adica) agatate, zambarete si galagioase, de bratul iubitului. Imi dau seama brusc ca asta e amprenta cea mai puternica a stilului lor de viata si diferenta culturala cea mai adanca, alaturi de valurile pana-n pamant si mersul pe strada la un metru in spatele barbatului - lipsa oricarei apropieri fizice, a oricarui gest de tandrete in public. Nu vazusem, in cele doua zile petrecute in orasul vechi, localnici tinandu-se de mana macar. Un mic amanunt care explica de ce ma simteam indecenta in pantaloni scurti si urmarita de priviri dojenitoare chiar si pentru cel mai nevinovat sarut.

Inapoi in Taksim, farmecul oriental modern se europeniza prin branduri occidentale si se regasea in lokantele autohtone, la cateva strazi distanta. La un moment dat, vedem un gang la capatul caruia se vedea numai cerul, asa ca ne indreptam sa investigam. La capatul gangului, o parcare; la capatul parcarii, o terasa inundata de lumina apusului, de unde puteai admira o panorama care iti taia respiratia: aglomerarea de case vechi, moschei si cladiri colorate, cu vedere asupra Bosforului, de sus. Evident, nu erau locuri la mesele cu priveliste, asa ca intr-un moment de inspiratie greu de explicat, ne hotaram sa incercam terasa de la ultimul etaj al unei cladiri banale de vis-a-vis. Pe terasa, mese ocupate sau rezervate, insa sub terasa, descoperim ca ultimul etaj ascundea un restaurant fara geamuri. De la masa cea mai apropiata de balustrada, Istanbulul ni se asternea la picioare, scaldat in culorile asfintitului. Senzatii dincolo de cuvinte si de fotografii, momente traite si pastrate in suflet.
Seara s-a incheiat coborand pe stradute spre turnul Galata, pana la pod, apoi catre hotel, admirand de pe o alta terasa, la un alt pahar de vin, podul colorat de peste Bosfor.

Asadar, daca treceti prin Taksim, nu ocoliti Teras6, pe Meşrutiyet Cd., langa muzeul Pera, unde pana pe 31 august gasiti o expozitie Joan Miro.

Istanbul views

2008-07-31T19:26:00.004+03:00

Mai multe aici.

Experiente in Istanbul - Top 5

2008-07-29T14:08:00.004+03:00

Limonada de la Green Corner - o terasa umbroasa chiar langa AyaSofia, numai buna de huzurit la amiaza, pe perne turcesti
Ceaiul de mere, absolut neobisnuit si delicios, cat mai fierbinte
Bazarul Egiptean, cu nenumarate tarabe cu ceaiuri, mirodenii si bunatati, care de care mai imbietoare
Yerebatan Cistern, pentru senzatia ireala data de coloanele cvasi-iluminate si de arcadele reflectate in apa
Serile pe terasa, deasupra orasului, admirand puzderia de luminite si culorile schimbatoare de pe Bosphorous Bridge

Welcome to Istanbul!

2008-07-28T11:51:00.004+03:00

Prima surpriza, pe Ataturk, la control pasapoarte. Dau de un domn fioros care imi preia sec pasaportul, se uita la el, apoi se uita in ochii mei cu o privire de poker si spune, concentrat pe fiecare litera: "Salut!"

A doua, la hotel, in lobby: ceai de mere, absolut minunat, alaturi de o incantatoare Guest Relationship Manager care repede si fermecator ne-a explicat ce putem sa vedem, cat facem pe jos pana in cutare loc, de unde luam vaporul pentru excursia pe Bosfor si multe alte lucruri utile. Fara a incerca sa ne vanda nimic, zambitoare si naturala, explicandu-ne ca o gasim oricand pana la 6.30, daca mai avem vreo intrebare.

A treia, in camera.

Hello world!

2008-07-17T09:29:00.009+03:00

A inceput anul trecut, inainte de a pleca trei saptamani cu masina prin Europa - atunci

mi-am dat seama prima data ca imi lipseste un loc care sa adune amintiri din calatorii, fragmente de intamplari, descoperiri, momente deosebite de prin locuri straine, si toate acele tiny infos despre taverna din Grecia si camera din port de pe Vis.

Atunci cineva m-a convins ca nu are rost sa fragmentez si sa ma dedublez, asa ca mai bine adun totul pe blogul de spiridus, ceea ce la acel moment era cel putin logic. Dupa ceva timp, blogul personal nu mi s-a mai potrivit, asa ca am aproape demisionat, lasand o portita deschisa pentru cazul in care ma raz-razgandesc candva si revin la online, in loc de journalling rudimentar, pe hartie. Fata-n fata cu o noua vacanta, anticipandu-i surprizele si descoperirile neintamplate inca, nevoia de virtual meeting point for all my travel adventures is still strong. Asadar, cateva clickuri mai tarziu, iata-ne la Travelistics, gata sa ne povestim cararile si intamplarile (in romgleza, it seems).

So... Hello, world! Bun-gasit, Lume!

Dor...

2008-03-17T09:53:00.004+02:00

... de weekenduri furate, pe sest, de bagaje pe fuga si fara prea multa atentie, de tras rasuflarea abia in avion (prins in ultimul moment), de cap in nori si visare cu nasul lipit de geam, de planuri si de neprevazut, de oameni noi si locuri regasite in suflet...

Dor de triplu-salt de la birou direct in vacanta, neserios, lejer, de primavara...

*criza existentiala de luni dimineata inspirata de aici

Recapitulare

2008-01-07T22:31:00.003+02:00

Dupa un Craciun tihnit la Suceava, cu voie buna, zapada scartaind sub picioare si soare cu dinti, ne intorceam pe 28 spre Bucuresti, cu planuri de Revelion la cabana "plapumioara", in lipsa de alternative viabile (deh, asa e cand te trezesti in ultimul moment si nu-ti vine sa dai 600 eur pe cateva zile langa Brasov)... Deodata, pe la 12-1, in masina, imediat dupa Bacau, pica fisa. Repede, telefoane, intrebari, lamuriri, alte telefoane, gasit bilete de avion, cumparat bilete de avion prin telefon, cerut zile de concediu, pregatit liste & listute, despachetat, impachetat.

A doua zi dimineata la 7.30 eram in avion spre o vacanta la schi absolut neasteptata. Doua ore mai tarziu, in Treviso, inghesuiam doua trollere uriase, patru rucsaci si o placa de snowboard in si deasupra Peugeotului 106 al lui Pablo, ocupat pana la refuz de bagaje si 4 pasageri. Ne indreptam spre munti printr-o atmosfera descurajanta de primavara, dar cu asigurari repetate de zapada pe partii.

Incepem bine, pe 30, abia dezmeticiti, prima zi de schi la Obereggen si o finalizam cu diverse expresii greu de reprodus la adresa sistemului de transport italian, a soferilor de autobuz si a madamei de la oficiul de turism care nu stia citi orarul de autobuze. Prindem ultima cursa, schimbam in Monte San Pietro unde alergam dupa al doilea autobuz si reusim sa coboram, in ciuda indicatiilor, la statia potrivita.

A doua zi demaram un jogging matinal spre statia de autobuz si ne redirectionam spre Bolzano, in cautarea lui Yotzi. Petrecem cu cremwursti pe strada, admiram un maraton local, ne rasfatam cu cafea buna, torta de fructe si devastam un magazin de specialitati de ciocolata. Ne intoarcem in casuta lui Pablo, trecem la pregatiri si ne indopam cu bunatati de Anul Nou. Pocnim o sticla de sampanie la 11, pentru noul an romanesc, mai pocnim una si la 12, privind artificiile stil "licurici explodati" in cinstea noului an italian. Degustam peste la aburi cu brocolli si alte minunatii... Pare ca a inceput bine anul...

Pe 1, de dimineata, plecam la Canazei. Schiem toata ziua, nu ne grabim la timp si ramanem pe partie, asistand la un apus feeric printre munti, fara timp de poze si reflectii, nevoiti sa coboram pe schiuri pana la caderea noptii, ca sa prindem, inghetati, ultima cabina spre oras. Pe 2 si 3 schiem in Castelir, incercam cat mai multe rute, prindem ultimele autobuze, exploram Predazzo, descopar ce bine incalzeste un "Bombardino" fata de o cana de vin fiert. Ningeee!

Pe seara ne hotaram sa petrecem ultima zi in Venetia, asa ca impachetam totul rapid si a doua zi la pranz cochetam cu ideea unei plimbari cu gondola (imagini aici). Ne plimbam pe canale, ne ratacim, regasim drumul, apoi ne mai ratacim putin printre masti si cioburi colorate din sticla de Murano. Relaxare deplina, cladiri vechi, colturi intunecate. Imi dau seama cat de departe sunt de cursul normal al vietii si mi se pare aproape imposibil sa ma inchipui, atat de repede, inapoi la serviciu. Dupa o vacanta minunata, neasteptata, pe nerasuflate. Game on!

Inceput de an

2008-01-05T16:11:00.001+02:00

... pe schiuri. Neprevazut, dar minunat ;)

Amsterdam

2007-09-03T17:07:00.004+03:00

Cum bloghezi senzatii, sentimente, ganduri razlete si ploaia pe o banca in parc, sub umbrela, la micul dejun? Am tot amanat sa scriu despre zilele in Amsterdam, ca sa le savurez cat mai mult aroma in suflet, sa conserv cat mai bine senzatia aceea de relaxare deplina, de uimire si liniste a gandurilor, plecate sa umble de-aiurea prin alte coclauri.

Nu stiu daca au fost de vina plimbarile pe canale, casele cochete si visatoare, berile la irish pub, haosul total al semnelor de circulatie (fara nicio semnificatie pentru pietoni sau biciclisti, gata sa se joace prinsa cu masinile, la semafor) sau poate toate astea la un loc, insa Amsterdam a ramas (absolut previzibil), orasul unde m-am simtit cel mai bine, cel mai tihnit, cel mai in voie eu.

Easy Sunday

2007-09-02T14:40:00.002+03:00

Au revoir!

2007-08-14T12:05:00.003+03:00

Prima saptamana din vacanta, in Paris, s-a dus pe plimbari nesfarsite pe bulevarde sau stradute inguste, cafea pe terasa si zbenguieli printre trasee fara sens de metrou si rer. Zile mohorate, ploioase, cu maxim doua ore de soare cumulate in sapte zile – din care jumatate de ora exact cand urcasem in turnul Montparnasse conspectand intinderile nesfarsite de cartiere pariziene.

Evident, colac peste pupaza, exact in ziua plecarii ne-am trezit cu cer albastru si soare zglobiu printre gene ;) Am plecat asadar catre Bruxelles, bombanind norii si vremea nesuferita din Franta – ce inceput perfect de saptamana! 24 de ore de rasfat, chocolaterii la fiecare colt de strada, oameni relaxati, cladiri vechi si cochete, baie fierbinte si queen-size bed muzica live, strazi animate si pitoresti...

Next stop: Amsterdam!

Mai sunt 5 zile...

2007-07-30T13:56:00.003+03:00

... pana cand demarez in tromba in vacanta mult-asteptata cam de prin ianuarie, cand ne-am hotarat incotro sa ne luam lumea-n cap. Ne-am gandit si ne-am razgandit, iar timpul trece mult mai repede acum, direct proportional cu nerabdarea. Plecam cu masina, haiduceste, intr-o diagonala de continent: Bucuresti - Paris - Bruxelles - Amsterdam - Aachen - Bucuresti, trei saptamani de locuri si oameni noi :)

Best B-day Present

2007-07-21T20:50:00.003+03:00

... bilete de avion pentru Barcelona. Best. Ever. So far...

Weekenduri departe

2007-03-12T11:14:00.003+02:00

Rezolutia de inceput de primavara: cel putin un weekend departe de Bucuresti, in fiecare luna. Pentru ca ma intorc odihnita, cu povesti noi, cu oameni dragi pe care i-am revazut, cu locuri frumoase surprinse in flagrant. Aici.

Cel mai frumos oras din lume

2006-12-29T20:03:00.003+02:00

In ’85 plecam din Vatra-Dornei decretand printre hohote de plans ca acesta este, fara dubiu, cel mai frumos oras din lume. Nu puteam sa-mi imaginez, la 6 anisori, ceva mai minunat decat sa mergi la scoala intr-un oras acoperit de troiene si sa chiulesti de la ore ca sa fugi pe partie cu schiurile ascunse dupa gard!

In fiecare iarna cand revenim, ne amintim cu drag de disperarea mea de atunci, radem si glumim desi uneori, privind inapoi, nu imi pot imagina un mod mai perfect de a fi trait vremurile acelea decat intr-un oras acoperit cu troiene si pasteluri in alb si negru, peste dealurile molcome ale Moldovei lui Alecsandri...

Ma opresc, de fiecare data, pe podul de langa gara sa privesc sloiurile din Dorna inghetata, de o poezie si un farmec imposibil de descris, ma plimb prin parc cautand din ochi veveritele sprintene sa le dau nucile special dosite prin buzunare... Gasesc tot mai putine, tot mai putin timp acolo, tot mai putin din mine pe podul inghetat, dar tot zglobie si plina de nazbatii ca atunci.

De data asta a fost deprimant amestecul de toamna tarzie cu niscaiva zapada, dealurile pe jumatate golase, raul inghetat ca intotdeauna, beculetele triste, soare cu dinti si oameni dezorientati... masini stinghere, cu schiuri in spate, exilate in parcarea din oras - departe de telescaun, departe de rasete si vin fiert cu scortisoara.

P.S. Mai multe imagini aici.

-15 grade Celsius

2006-12-27T19:04:00.001+02:00

Bilet telescaun Vatra-Dornei: 13 RON.
Degete bocna pe aparat foto: de nepretuit!

Ferestre

2006-10-04T10:08:00.001+03:00

unele deschise... unele inchise...
ca-n viata...

Buna dimineata

2006-09-18T10:18:00.001+03:00

Soprano la mic dejun

2006-09-14T10:38:00.003+03:00

“Potzi sa pun cafea ca dorm?” intreba el cu curtoazie, gratios valsand printre mese in acea dimineata luminoasa. El, Soprano. Ne zapacim, ne umfla rasul, zicem ca da la unison. Distractia comuna, la mic dejun sau la masa de seara, este sa incercam sa gasim o masa libera pe terasa, in dreapta, unde cel mai simpatic chelner din tot restaurantul incearca sa ne povesteasca diverse istorioare dragutze intr-o romana aproximativa, fermecatoare si plina de savuroase inconsecvente. Orice masa la el are inclus, bonus, un episod de conversatie cu clientii, indiferent daca sunt nemti, romani, rusi, britanici…

El: Cafea, ceai?

B: Cafea.

El: Cafea…?

Eu, adormita rau: Yes.

El: Cine yes, ma?

Mai aflam, printre altele, ca a fost prin Bucuresti, Brasov, Falticeni, ca vinul casei nu e bun pentru ca aroma e mai puternica in sticla mica si nu in butoi de 50litri.

El: Alb sau rosu?

Noi: Care e mai bun?

El: Depinde care place… Alb e rece, rosu nu.

Spiridus cu tzatziki

2006-09-11T23:13:00.003+03:00

Cea mai vibranta amintire pe care am adus-o cu mine din Halkidiki este taverna greceasca cu scaune albastre, cu proprietar primitor, cu mustata si plete grizonate de ani si batute de vant, care ne facea din mana cand ne recunostea trecand pragul crasmei lui. Prima data ne-am hotarat sa intram mai mult pentru pitorescul ambiantei, desprinsa parca din povestile vechi, cu muzica traditionala picurand discret si jucaus in difuzoare, o poarta in timp pe care abia o intuiam cu curiozitatea turistului novice in obiceiurile locului.

Feta la cuptor, coapta cu ardei si rosii in vas de lut, alaturi de pita si vinul rosu de casa, zambetul primitor si necunoscator de prea multa engleza, dar deschis si vioi la vederea oricarui oaspete ce-i trece pragul, terasa luminoasa cu scaune mici, albastre, toate ni s-au strecurat pe furis in suflet. Am mai venit o data, dupa o portie de tzatziki “hand-made” (cum scria in meniu)... cremos si usturoiat cum ii sade bine, cu castraveti proaspeti si racoritori si o alta carafa din acelasi vin..

Decalaj turistic dar nu de fus orar

2006-08-16T18:57:00.003+03:00

Peste doua saptamani plec in vacanta, in Grecia. Toti cunoscutii mei, fara exceptie, au fost in Grecia sau Turcia cel putin o data, asa ca e o destinatie “fumata” pentru ei. Avantajul: primesc multe sfaturi, uneori contradictorii, pentru ca toata lumea are ceva de spus, de povestit, de opinat. Dezvavantajul este ca ma simt putin ramasa pe dinafara, mergand in Grecia pentru prima data, cand ceilalti au fost deja acolo si vorbesc de asta ca de un cico rasuflat. Hmmm…

Cum s-a intamplat asta? Simplu: in liceu, cand era la moda sa mergi in Grecia/Turcia cu parintii la super-oferta, eu mergeam la shopping in Germania (tot super-oferta) si la plimbare in Olanda, Belgia, Luxembourg… Ma intorceam plina de povesti despre parcuri de distractii, petreceri campenesti, muzee si aquapark imense, nimeni nu ma prea baga in seama ca, deh, nemtii se stie ca sunt plicticosi si rigizi (desi cei pe care i-am intalnit eu nu erau asa)! Cateva vacante am stat in tara, pe la mare, prin Delta, pe coclauri… Apoi, in Croatia cu rucsacul in spate, cu bilet de tren dus-intors, zece zile la dispozitie si informatii despre ruta cea mai simpla catre biroul de info turistice. Obositor, dar foarte frumos! Fara nici un plan, cu un Lonely Planet in rucsac si primul aparat digital pe care pusesem mana si care nu era al meu… Zece zile pline de aventuri, de la pustiul (9 ani max) cu cazarea in Dubrovnik, la croaziera pe Vis cand era sa dormim pe plaja din lipsa de alternativa, la cursa horror pe serpentine cu scuterul si cascadele din Plitvice urmate de imposibilitatea de a gasi un loc de dormit in vreun hostel in Zagreb, noaptea tarziu pe ploaie torentiala! O vara plina, cu multa oboseala si locuri frumoase, dar mai ales cu un rucsac de 80l in spate, plin pana la refuz! Anul urmator, fiecare weekend in Vama, anul trecut workaholica de Bucuresti!

Parca m-am trezit prea tarziu sa merg in Grecia sa zac pe nisip, ma simt in reluare, decalata… de parca ar fi mai putin grav sa spun ca ma duc la Mamaia…

Putina teorie financiara si un weekend la Milano

2006-08-02T18:27:00.004+03:00

Cu doi ani in urma citeam un articol foarte interesant in The Independent despre “Latte Factor”, sindromul prin care ne gasim imediat justificari pentru a cheltui sume mici pe lucruri inutile care ne fac viata mai frumoasa si care se aduna zi de zi inghitindu-ne procente tot mai semnificative din venituri. Era vorba despre toate maruntisurile irezistibile pe care se duc o multime de bani, de care de fapt nu ai nevoie sau pe care le-ai putea substitui cu o varianta mai ieftina dar mai putin placuta. Ei dadeau exemplul cafelei de la Starbucks explicand ce economii importante poti face consumand aceeasi cantitate de cofeina de la automatul de cafea sau din cafeaua acasa. Foarte logic si financiar valabil, n-as putea contrazice nimic, mai ales dupa patru ani de finante – banci si-un masterat in management bancar!

Dintr-un punct de vedere mai personal si greu de justificat, stiu ca n-aveam nevoie de inca un carnetel pe langa cele 6 pe care le mai am acasa de exact aceleasi dimensiuni, dar asta nou avea cordelutza si coperti cu scoici atat de frumoase incat chiar n-am putut rezista sa dau numai 6 euro pe el. Prietenii vor intelege acest rationament unde ratiunea nu joaca nici un rol, iar mama va clatina din cap amintindu-si cum eram in stare sa petrec ore in sir la papetarie in C&A fara sa ma plictisesc si fara sa ma hotarasc la un singur produs.

Din pacate insa teoria ramane teorie, articolele raman articole, dilemele mele financiare raman aceleasi ca si in facultate, putin mai rafinate si mai variate acum, dar in esenta neschimbate. Daca as bea cafea fara zahar, simpla si foarte concentrata, cum beam in facultate, as economisi in fiecare zi lucratoare 1,7 euro, adica vreo 400 euro pe an, bani ce s-ar putea transforma intr-o escapada de un weekend intr-un oras european (Milano, de la 365 euro, avion si 3 nopti cu mic dejun). Ceea ce nu e tocmai un lucru de lepadat.

Azi dimineata, adormita dar convinsa ca mi-ar prinde bine un weekend prelungit de relaxare si/sau shopping, am inceput experimentul, luand cafea de la automat (0.7 ron) si nu obisnuitul Mocha Frozito (6.4 ron) cu sirop de ciocolata si frisca. Avea un gust atat de oribil ca dupa primele doua inghitituri am cedat unui espresso stretto pentru ca am o zi lunga si dificila. Cu un espresso o data la trei zile economisesc 7 euro pe saptamana, adica aprox 320 euro pe an si as putea merge la Praga (de la 265 euro avion si 3 nopti cu mic dejun). Cine ma mai vede cu un Frozito sa ma ia de urechi!!! Ofer recompensa…