Dupa ce ne-am facut plinul de moschei, monumente si stradute inguste in orasul vechi, intr-una din seri am plecat in Taksim. Tihnit, dupa un somn de dupa-amiaza indestulator, am luat tramvaiul apoi funicularul si am ajuns pe Istiklal Cadessi, bulevardul comercial inchis circulatiei de aproape 3 km, unde "stateai la coada sa mergi pe strada" de cat de aglomerat era. Intr-o zi de weekend, conform wikipedia, trec pe acolo aproape 3 milioane de oameni. Brusc ajunsesem intr-un alt Istanbul, cu turcoaice in tricou si fuste scurte (pana la genunchi adica) agatate, zambarete si galagioase, de bratul iubitului. Imi dau seama brusc ca asta e amprenta cea mai puternica a stilului lor de viata si diferenta culturala cea mai adanca, alaturi de valurile pana-n pamant si mersul pe strada la un metru in spatele barbatului - lipsa oricarei apropieri fizice, a oricarui gest de tandrete in public. Nu vazusem, in cele doua zile petrecute in orasul vechi, localnici tinandu-se de mana macar. Un mic amanunt care explica de ce ma simteam indecenta in pantaloni scurti si urmarita de priviri dojenitoare chiar si pentru cel mai nevinovat sarut.
Inapoi in Taksim, farmecul oriental modern se europeniza prin branduri occidentale si se regasea in lokantele autohtone, la cateva strazi distanta. La un moment dat, vedem un gang la capatul caruia se vedea numai cerul, asa ca ne indreptam sa investigam. La capatul gangului, o parcare; la capatul parcarii, o terasa inundata de lumina apusului, de unde puteai admira o panorama care iti taia respiratia: aglomerarea de case vechi, moschei si cladiri colorate, cu vedere asupra Bosforului, de sus. Evident, nu erau locuri la mesele cu priveliste, asa ca intr-un moment de inspiratie greu de explicat, ne hotaram sa incercam terasa de la ultimul etaj al unei cladiri banale de vis-a-vis. Pe terasa, mese ocupate sau rezervate, insa sub terasa, descoperim ca ultimul etaj ascundea un restaurant fara geamuri. De la masa cea mai apropiata de balustrada, Istanbulul ni se asternea la picioare, scaldat in culorile asfintitului. Senzatii dincolo de cuvinte si de fotografii, momente traite si pastrate in suflet.
Seara s-a incheiat coborand pe stradute spre turnul Galata, pana la pod, apoi catre hotel, admirand de pe o alta terasa, la un alt pahar de vin, podul colorat de peste Bosfor.
Asadar, daca treceti prin Taksim, nu ocoliti Teras6, pe Meşrutiyet Cd., langa muzeul Pera, unde pana pe 31 august gasiti o expozitie Joan Miro.
Inapoi in Taksim, farmecul oriental modern se europeniza prin branduri occidentale si se regasea in lokantele autohtone, la cateva strazi distanta. La un moment dat, vedem un gang la capatul caruia se vedea numai cerul, asa ca ne indreptam sa investigam. La capatul gangului, o parcare; la capatul parcarii, o terasa inundata de lumina apusului, de unde puteai admira o panorama care iti taia respiratia: aglomerarea de case vechi, moschei si cladiri colorate, cu vedere asupra Bosforului, de sus. Evident, nu erau locuri la mesele cu priveliste, asa ca intr-un moment de inspiratie greu de explicat, ne hotaram sa incercam terasa de la ultimul etaj al unei cladiri banale de vis-a-vis. Pe terasa, mese ocupate sau rezervate, insa sub terasa, descoperim ca ultimul etaj ascundea un restaurant fara geamuri. De la masa cea mai apropiata de balustrada, Istanbulul ni se asternea la picioare, scaldat in culorile asfintitului. Senzatii dincolo de cuvinte si de fotografii, momente traite si pastrate in suflet.
Seara s-a incheiat coborand pe stradute spre turnul Galata, pana la pod, apoi catre hotel, admirand de pe o alta terasa, la un alt pahar de vin, podul colorat de peste Bosfor.Asadar, daca treceti prin Taksim, nu ocoliti Teras6, pe Meşrutiyet Cd., langa muzeul Pera, unde pana pe 31 august gasiti o expozitie Joan Miro.
