Episodul 5: Dubrovnik

Dupa un drum tihnit si linistit pe serpentine, cu marea langa noi si nenumarate insulite perindandu-se prin fata ochilor, am ajuns in Dubrovnik, unde ne-am cazat la Villa Antea, profitand de super-oferta de final de sezon. Ne-a intampinat o receptionera draguta si zambareata, care ne-a procopsit cu o harta si o multime de sugestii de restaurante si locuri interesante de hang out. Dupa o tura scurta de oras si o pizza excelenta la Mea Culpa, am descoperit Buza, o terasa pe verticala, in stanca, de partea cealalta a zidului cetatii, numai buna de chillout intens si numarat pescarusi in ritm de jazz ballads, la umbra, fara nicio grija pe lume... Poze aici.

Seara ne-am lipit de o sesiune de live jazz la o terasa si de un mojito nashpa, dar muzica faina a compensat si asta, si pe evreii galagiosi si nesuferiti care trageau de o cola si enervau jumate de terasa. A doua zi am dat iama in Algoritam (bookshop cuprinzator si resourceful unde am cumparat bestselleruri gen "Istoria tractoarelor in ucraineana") si am luat pranzul la Lokanta Pescarija, in portul vechi, langa barci, unde am avut de-a face cu cel mai scurt meniu ever (10 feluri de mancare in total) si un pate de peste dincolo de orice descriere.

Seara am redescoperit Chihuahua Cantina Mexicana, joint pe care mi-l aminteam destul de bine din 2003, cu o atmosfera voioasa si alcoolizata, personal vesel si prietenos, mancare beeestiala si o margarita (doua, trei, etc) absolut perfecta. Vorbit vrute si nevrute pana tarziu, mers spre casa pe cateva carari oarecum distincte intre ele.

A treia zi (si ultima de vacanta) am aprofundat partile misto de mai sus, cu chillout la Buza, am dat o tura pe ziduri (cei cativa km de mers prin arsita, in bataia directa a soarelui, au dus la nenumaratele poze cu acoperisuri) si ne-am lipit de un sandwich organic si fara gust la Buffet Skola.

Putin cate putin am impachetat, am studiat diverse trasee pentru intoarcere si ne-am intristat ca s-au terminat doua saptamani atat de frumoase si pline de surprize.

Tips - cazare (1)

Daca as fi gasit din timp acest loc minunat, pe Vis as fi stat aici: la Villa Kamenica, in Komiza.

Episodul 4: In Vis

Cum Adriatica croata e impanzita de o puzderie de insule, fiecare cu specificul, povestea si farmecul ei, ne-am rezervat trei zile pentru island hopping. Am lasat asadar masina parcata milimetric pe o straduta ingusta din Split, am mutat strictul necesar in rucsaci, si am luat vaporul catre Vis, infulecand cu pofta din sandwich-urile yummy-yummy luate din port (13 kn). Acolo, urma sa na cazam la tanti care ne spusese in e-mail ca avea parul albastru si ochelari gri si ca ne va astepta in fata brutariei. La fata locului, s-a dovedit ca avea par gri si ochelari albastri si ne-a recuperat pentru a probabil aveam niste fete extrem de nedumerite. Dezorientarea noastra era insa de neglijat fata de debarcarea din 2003 cand, pe aceeasi insula constatam ca nu mai exista absolut niciun loc de cazare decat la hotel (dublu spre triplu fata de o cazare cumsecade la vreun localnic/pensiune) si deci singurele variante valabile de innoptat erau fie pe plaja (fara cort si fara sac de dormit) fie prin vreun bar, desi insula nu avea deloc un aer petrecaret. Am descoperit atunci Pensiunea Dionis, care nici macar nu se deschisese pentru turisti, cu dus cu hidromasaj care s-a dovedit a fi un deliciu total dupa ce am depasit crizele de nervi datorate fluctuatiei extreme a temperaturii apei de la dus (in 2003 eram backpacking si aproape in fiecare zi pe drum, intr-un tur mult mai alert si lipsit de comfort). Acum am stat chiar langa doc si am plecat rapid in recunoastere.

Pe Vis e o fosta garnizoana militara, motiv pentru care mult timp nu a fost deschisa pentru turisti. Are un aer aparte de izolare si uitare, de te simti de la inceput "departe de lumea dezlantuita" si foaaarte relaxat. Pe insula sunt doua orasele: Vis si Komiza, unite de un drum direct, de 10 km, cu serpentine in ac de par (ca doar se schimba altitudinea cu vreo 300m), si de unul mai ocolitor, care ocoleste insula, de 30 km. Poze aici.

Am inchiriat deci un scuter (200 kn/12 ore) si am pormit la drum. Intai am luat-o pe drumul scurt, prilej de retrait traume legate de senzatia omniprezenta si foarte puternica de rasturnare, combinata cu vizualizarea unei izbituri in forta de stanci sau a rostogolirii in gol. O data ajunsi in Komiza, am renuntat la scuter si m-am plimbat fara tinta ceva timp (cam cat te poti plimba intr-un orasel atat de mic) si am esuat in fata unei pizza absolut bestiale, la Charlie's (60 kn).

Apoi, am luat-o pe drumul ocolit inapoi spre Vis, contempland cum soselele erau impecabile in mijlocul pustietatii asteia de printre dealuri si vii, si cum celelalte masini stiau sa ne depaseasca civilizat si fara a ne stanjeni deloc, chiar si pe serpentine. Drumul printre vii pe varf de insula de Vis - de nepretuit. Seara am petrecut-o pe o terasa intr-o curte, zgaindu-ne la luminitele din port, vorbind nonsensuri.

A doua zi dimineata, negasind nicaieri sandwich-uri sau orice fel de mic dejun, ne-am orientat spre bufetul suedez organizat la hotel (35 kn). Ne-am suit apoi pe partaitoare (aka scooter) si am pornit spre plaja, ca vedetele, la 12. Am gasit singura plaja cu nisip de pe acolo si ne-am bucurat de prezenta indianului si fotomodelistei de pe vapor, prilej de voie buna si glume de autobaza ;)

Spre seara m-am accidentat intr-un ciulin care mi-a intrat adanc in deget, ocazie numai buna de a testa serviciile medicale dintr-o tara straina, mai civilizata si user-friendly cu strainii. M-am dus deci la doctor, la singurul doctor de pe insula. A fost dragut, manierat si usor grogy, ca dupa o siesta reusita, si mi-a scos destul de rapid si fara chinuri corpul delict. Socul a venit atunci cand a inceput dra sa completeze factura de 330 kn aka vreo 45 eur.

A treia zi deja venise vremea sa plecam mai departe, asa ca ne-am trezit cu noaptea-n cap (5 a.m.) si am luat catamaranul pana pe Hvar, insula de clubberi si fitze maxime, un fel de Ibiza de-a lor, insula cunoscuta si pentru campurile de levantica. Ne-am lasat rucsacii la garderoba (40 kn each) si-am plecat in cautarea unui loc de chillout matinal, esuand pe o banca in gradina de cactusi cu care se termina faleza. Poze aici.

Am lenevit cu spor si ne-am plimbat catinel colindand magazine de suveniruri hand-made, pana la mic-dejunul de la Hello (un fel de fast-food usor eco) alcatuit din cappuccino+sandwich+orange juice (45 kn). Ne-am mai plimbat prin soarele necrutator evitand cu gratie cafenelele de fitze maxime, urcand in mars fortat pana la fortareata din varful dealului.

Cum nu prea mai era nimic de facut, decat de zacut trendy-chic in cate un fotoliu pe malul marii, ne-am hotarat sa ne intoarcem mai devreme si am prins feribotul de ora 2. Ne-am mai plimbat fara tinta prin Palat si relaxat pe promenada.

Episodul 3: To Split or Not To Split

Fata de stradutele inguste si dupa-amiezele tihnite cand nu gaseai tipenie de om pe afara, sosirea in Split ne-a naucit cu forfota si aglomeratia de tarabe ieftine, traficul imposibil si claxoanele din port. In prima agentie de turism am gasit cazare (700kn) pentru cele doua nopti pe care urma sa le petrecem acolo, in cea mai mica si inghesuita camaruta in care am stat vreodata. Distantele devenisera importante, schimbasera oraselele in care ne puteam plimba fara tinta ore in sir cu strazile largi si inselatoare ale celui de-al doilea oras din Croatia, ca dimensiune si populatie. Nu intamplator si cel mai important hub pentru diverse croaziere si trasee maritime, asa ca primul drum l-am facut pana in port, sa luam bilete pentru a doua zi dimineata. In fata noastra, o baba tzacanita voia bilet catre "Legend of the Seas" si se certa cu fata de la ghiseu care insista ca ei n-au asemenea destinatii.

La recomandarea fetei de la agentia de turism, am luat pranzul la Sperun, o taverna locala cu bucate delicioase (tuna grill 70kn) si o varianta originala de bruschette (25kn). Minunat a fost sa ne plimbam prin Palatul lui Diocletian, o ruina imensa in care se construisera intre timp case din piatra, in stilul local, si care acum amesteca cladiri vechi cu pub-uri, terase, magazine scumpe, local crafts, etc. Brusc, era ca si cum ne teleportasem inapoi intr-un orasel linistit de pe coasta dalmata, dincolo de masini, poluare, claxoane, intr-un talmes-balmes de stiluri si perioade istorice. Poze aici.

Ne-am mai plimbat pe faleza, intr-o dulce picoteala de amiaza si ne-am delectat cu burgeri organici (21-25kn) si un pahar de Prosec pe terasa la 058, amuzandu-ne de chelnerul uituc, cu un impecabil accent britanic si umor de aceeasi nationalitate. Refacut bagaje, pentru ca a doua zi urma sa lasam masina parcata pe tarm si sa luam vaporul pentru doua zile pe Vis...

Episodul 2: In Zadar si nu numai

Zgribuliti dar foarte relaxati si departandu-ne tot mai mult de noianul de griji, ganduri si nemultumiri din viata de zi cu zi pe care o parasisem de doar trei zile, am plecat spre Zadar, dar nu in zadar :) Ne-am oprit pe drum, intr-un satuc la intamplare, sa luam micul dejun pe o terasa de localnici (cam ca la noi in Moldova, insa in loc de votca oamenii locului incepeau ziua cu o cafea) si am avut parte de sandwichuri delicioase si gigantice, langa o kava acceptabila (2 persoane, 5 euro). La drum, pe autostrada prin munti, printr-un tunel de 5,6 km, am ajuns in cele din urma la mare. In Zadar ne-am gasit usor pensiunea (Maria, cu ventilator in loc de a/c, apa calda numai uneori si mic dejun economic, cu suc de portocale din prafuri) si ne-am lasat bagajele, recunoscatori pentru locul de parcare, apoi am pornit spre mare, sa ne racorim la un ice coffee la o terasa umbroasa, chiar pe plaja. Chillout cu briza si clipocit de valuri, la adapost de caldura nimicitoare de pranz, fara alta grija decat de a urmari vapoarele cum vin si pleaca.

Ne-am plimbat apoi fara tinta prin oras, pe stradute pietruite, inguste si pline de farmec, in stilul tuturor oraselor croate de pe riviera Dalmatiei. Pranzul a fost imbelsugat si plin de savoare: salata de caracatita, platou de branza de pe Pag, carpaccio de vitel si muulta limonada, pentru 30 euro la Kornat restaurant, unul dintre locurile fancy, recomandate de toate ghidurile. Pe buna dreptate, a fost absolut minunat.


Dupa inca o ora de plimbare, ne-am suit in turn unde am avut parte de o experienta infricosatoare cand, pe o scara de juma de metru latime, au inceput sa bata clopotele asurzitor, fix cand eram in dreptul lor. De sus, orasul se vedea cu totul altfel, desi platforma de vizionat privelistea era ingrozitor de ingusta. Poze aici. Seara ne-am delectat cu un concert de jazz in piata orasului si o inghetata absolut bestiala, pana ne-a luat somnul.

A doua zi ar fi trebuit sa mergem intr-o croaziera in faimosul arhipelag Kornati, parc national, rezervatie, etc. De fapt, o aglomeratie de vreo 100 si ceva de insulite, cu minim de vegetatie si interesante doar din perspectiva lectiilor de geografie despre tipuri de soluri. Poze aici. Cum vaporul a plecat cu un sfert de ora mai devreme, am luat alta barca, putin mai tarziu, iar intre timp am fost pana la orga marina - cateva trepte care duc din faleza pana in mare, cu diverse labirinturi de tuburi ce, atunci cand vin valurile, au o muzicalitate ciudata, numai buna pentru coloana sonora a unui film cu fantome. Pe barca, ne-am uitat la insule pana ni s-a facut rau (de insule, nu de mare), am facut plaja si baie pe una dintre ele si-am luat pranzul pe vas: gratar cu o salata delicioasa din cartofi fierti, salata verde, alte cateva buruieni neidentificate si otet.

Pe seara am fost la "The Garden" pentru o sesiune de chillout intens, pe saltele, cu ochii la stele si cel mai bun Mojito langa. Clubul consta dintr-o gradina enorma (2,500 mp), cu mese, canapele albe cu perne maaari si saltele confortabile, de pat, puse pe jos, cu masute joase pentru bauturi, cu vedere la mare si nelipsitele vapoare. Frumos era ca toate acestea nu erau deloc inghesuite una-ntr-alta ca sa auzi conversatiile vecinilor, asa ca erai liber sa te lungesti in orice pozitie si sa meditezi asupra diverselor aberatii ce se intampla sa-to treaca prin tartacuta. Cum pe noi ne prinsese somnul , ca forma de relaxare maxima, ne gandeam ce misto ar fi ca, dupa ora 4, sa iti perceapa o taxa ca sa te lasa sa dormi acolo, in aer liber, ca in gradina unor prieteni, sa nu mai trebuiasca sa te tarasti acasa dupa atata bautura si muzica buna. Chillout la superlativ.

Spre casa, am descoperit taxi-barka, reprezentata de un barcagiu care, pentru 0,6 eur, te trecea in partea cealalta circa 100 de metri, intr-o barca de lemn, ca sa nu mai ocolesti vreun kilometru, pe la podul pietonal. Misto mod de a merge acasa, de la club ;)

In ziua urmatoare, din nou la drum, putin mai spre sud, pana la Primosten, loc linistit si under-rated de toate ghidurile turistice. Nu puteai arunca un ac insa de multimile de turisti care ii dadeau un aer de statiune estivala. Dupa ce am tot batut inutil la porti in orasul vechi fara sa gasim nimic liber, ne-am cazat intr-un apt de doua camere, confortabil si racoros, intr-o casuta de pe deal (55 eur, cu a/c, parcare, etc). La 10 minute de plimbare de centru, cu terasa, umbreluta si sezlonguri, precum si vedere la orasul vechi. Charming :)

Ne-am facut plinul de cumparaturi la Konzum ("the Croatian word for supermarket" - genial copy), ne-am plimbat pe stradute si am descoperit o terasa boema, de cinci mese de lemn pictat, unde am mancat bruschette minunate cu 4 eur. Era genul de business de familie unde el (genul de marinar pensionat, grasut si binevoitor, cu crocsi galbeni) gatea light food (gen fish & chips) in vreme ce ea lua comenzi, aducea vin, se intretinea cu clientii si mustruluia catelul din dotare. Poze aici.

Orasul vechi fiind situat pe o insula (lipita artificial de tarm acu cateva sute de ani), ne-am lansat intr-o plimbare de seara pe promenada ce inconjura insulita. Am depasit galagioasele restaurante cu specific italian, pline-ochi de turisti agasanti si am prins apusul de soare chiar in extremitatea indepartata a insulei, intr-o liniste adanca si relaxanta. Am luat cina la Promenada, restaurant exclusivist si foarte popular, insa cu un bucatar extrem de priceput, care ne-a pus in fata o excelenta supa de peste (3,5 eur) si alte minunatii. Am schimbat privelistea de la Promenada cu privelistea din balcon, unde o sticla de vin ne-a tinut la povesti pana tarziu, cu ochii la luminitele din orasul vechi.

Later edit: La Primosten am descoperit o carciuma draguta, cu vin ghiurghiuliu si ieftin (10 kn paharul) si branzeturi bune de tot. De bun ce era si vinul, s-a facut tandari si celalalt obiectiv, de 50mm, noroc ca am putut reconstitui si remedia cu super glue.

Later edit - 2: Intr-o dupa-amiaza am fost si la Trogir, unde ne-a placut mult atmosfera de miniatura medievala si senzatia de dolce far niente... Poze aici.

Episodul 1: Belgrad – Plitvice

Ca sa nu ne complicam foarte mult stand la coada la vama, am ales varianta pe la Drobeta Turnu-Severin. Alegere inspirata, 2 masini in fata, trecut vama fara complicatii in 5 min. Pe malul celalalt ne minunam de bogatia padurilor, de un verde intens si compact de parca eram intr-o carte de povesti. In scurt timp (maxim 50 km) ne trezim brusc trasi pe dreapta de o patrula de politie. Dammit, or fi avut radar pe undeva, ne trece prin cap cautand acte si alte chestii. Gresit! “Luat baiat 30 km mai incolo, bun baiat, rog frumos!” spune unul dintre politisti aratand spre un vlajgan in civil si zambind de parca nu e optional daca il luam sau nu. Inghetam instant, amintindu-ne atatea povestiri despre ispravi similare, tot peste Dunare, in Bulgaria. Pana sa ne dezmeticim, baiatul se si aseaza pe bancheta din spate si, fara a avea prea mult de ales, o luam la drum din nou, deruland in minte diverse scenarii care mai de care mai sumbre. 30 km mai tarziu, vlajganul ne face semn sa oprim, se da jos, ne multumeste si iata-ne din nou la drum.

In Belgrad am stat la Hotel Srbija, la etajul 1, ca acolo erau camerele "cele mai renovate", cum ne-a spus cu o figura complice baiatul de la receptie. Seara, prin oras, senzatia relaxanta a unei plimbari printr-o capitala europeana (poze aici). Civilizat, oameni normali pe strada, veseli, hangin' out. Am mancat o Pljeskavica excelenta (un burger enorm, cu 3 "umpluturi" la alegere, absolut delicios) si o felie consistenta de pizza aburinda, cu mult parmezan si rosii proaspete, la 1 euro si-un pic. Am mai vizitat catedrala Sf Sava, in constructie, unde spiritul religios nu impiedica un pusti sa bata mingea de peretele bisericii si nici multe grupuri de tineri sa-si dea intalnire pe acolo ca intr-un parc uber-cool.

Ziua urmatoare a inceput la etajul 18 cu un mic dejun consistent si privelisti de deasupra orasului. Am ajuns repede pe autostrada si am tinut-o tot asa pana la Zagreb, fara alte peripetii. Dupa mers mult si plictisitor pe autostrada impecabila si goala, fara destepti care sa dea flashuri si sa-si incordeze muschii din pedala, am luat-o pe niste drumuri nationale frumoase si verzi, printre dealuri si prin sate linistite, ordonate, aproape austriece. O minunatie, toata lumea mergea civilizat, fara depasiri tembele, desi se cam aglomerase un pic soseaua de cate o banda pe sens. Langa Plitvice au inceput sa apara si mai multe indicatoare de cazare, asa ca am luat-o si noi pe un drum lateral care ne-a dus repede dincolo de galagia drumului si de motoare, pe dealuri, intr-un urcus abrupt si serpuitor. Din cand in cand apareau case ingrijite si oameni primitori care ne spuneau ca au totul ocupat.

Totusi, dupa ce am rascolit vreo doua dealuri, ne-am gasit loc de popas in varf de varf de deal, intr-o casuta primitoare neterminata pe dinafara insa cu mobile vechi si asternuturi imbietoare, la Maria Bicanic (31 eur/noapte), cu care ne intelegeam prin semne si o bruma de germana. Deja ne vedeam dormind somn adanc de munte, sub plapumi groase, caci seara se lasa frigul de indata ce soarele cobora dupa munti. Si asa a si fost, ca ce altceva e de facut in varf de deal decat sa citesti pana se face intuneric, si apoi sa motai in cantec de greieri infofolit in patura pana ce aerul tare si curat te trimite inauntru, la vise frumoase si adanci.

A doua zi, la parcul national. Luam bilet de la biroul turistic (100 kn), dupa o coada de 20 minute, fara sa stim ca mai incolo, dupa intrare, e un alt ghiseu unde nu merge nimeni. Alegem traseul H, ne suim in titicar si, cateva minute si serpentine mai incolo, debarcam in mijlocul padurii, sa ne plimbam printre lacuri si cascade pana ni s-a urat de peisaje ca-n laguna albastra. Poze aici. Totul era organizat impecabil: de la potecile amenajate care nu te lasau sa colinzi pe unde aveai chef si sa strici vegetatia, pana la locurile de popas unde puteai face un picknik in tihna, si cosurile de gunoi, care desi nu erau foarte dese, ca-n Bucuresti, erau bine plasate. Ne-ar fi placut mai mult daca intalneam mai putine rusoaice galagioase, corpolente si bagacioase, dar asta e riscul locurilor mult prea turistice. O zi intreaga nu ne-am plictisit plimbandu-ne pe acolo. Singura plangere o avem in legatura cu mancarea, care era scumpa si proasta.


A fost insa o zi minunata, Plitvice este unul dintre locurile care iti ramane in suflet, cu frumusetea si salbaticia lui perfect aparata de turisti, in mijlocul lor, cu regretul ca nu stim sa ne amenajam Delta asa.

Cea mai vacanta minunata

De care mi-a fost dor inainte sa se termine si unde m-as intoarce fara sa clipesc, if it only were that simple. Vacanta cea mai vacanta, fara griji, fara ganduri care sa razbata vreo clipa din viata de dincolo de vacanta, cu rasete si pahare de vin langa mare, cu marea in suflet si serpentine sub roti.

Cea mai vacanta minunata despre care in curand ma dezmeticesc cat sa si scriu.

Traseu de vacanta

Episodul 2 de vacanta incepe sambata, pe traseul: Bucuresti - Belgrad - Zagreb - Plitvice - Pag - Zadar - Murter - Trogir - Vis - Hvar - Split - Dubrovnik - inapoi acasa.

Amsterdam

Cum bloghezi senzatii, sentimente, ganduri razlete si ploaia pe o banca in parc, sub umbrela, la micul dejun? Am tot amanat sa scriu despre zilele in Amsterdam, ca sa le savurez cat mai mult aroma in suflet, sa conserv cat mai bine senzatia aceea de relaxare deplina, de uimire si liniste a gandurilor, plecate sa umble de-aiurea prin alte coclauri.

Nu stiu daca au fost de vina plimbarile pe canale, casele cochete si visatoare, berile la irish pub, haosul total al semnelor de circulatie (fara nicio semnificatie pentru pietoni sau biciclisti, gata sa se joace prinsa cu masinile, la semafor) sau poate toate astea la un loc, insa Amsterdam a ramas (absolut previzibil), orasul unde m-am simtit cel mai bine, cel mai tihnit, cel mai in voie eu.

Au revoir!

Prima saptamana din vacanta, in Paris, s-a dus pe plimbari nesfarsite pe bulevarde sau stradute inguste, cafea pe terasa si zbenguieli printre trasee fara sens de metrou si rer. Zile mohorate, ploioase, cu maxim doua ore de soare cumulate in sapte zile – din care jumatate de ora exact cand urcasem in turnul Montparnasse conspectand intinderile nesfarsite de cartiere pariziene.

Evident, colac peste pupaza, exact in ziua plecarii ne-am trezit cu cer albastru si soare zglobiu printre gene ;) Am plecat asadar catre Bruxelles, bombanind norii si vremea nesuferita din Franta – ce inceput perfect de saptamana! 24 de ore de rasfat, chocolaterii la fiecare colt de strada, oameni relaxati, cladiri vechi si cochete, baie fierbinte si queen-size bed muzica live, strazi animate si pitoresti...

Next stop: Amsterdam!

Mai sunt 5 zile...

... pana cand demarez in tromba in vacanta mult-asteptata cam de prin ianuarie, cand ne-am hotarat incotro sa ne luam lumea-n cap. Ne-am gandit si ne-am razgandit, iar timpul trece mult mai repede acum, direct proportional cu nerabdarea. Plecam cu masina, haiduceste, intr-o diagonala de continent: Bucuresti - Paris - Bruxelles - Amsterdam - Aachen - Bucuresti, trei saptamani de locuri si oameni noi :)