Episodul 1: Belgrad – Plitvice

Ca sa nu ne complicam foarte mult stand la coada la vama, am ales varianta pe la Drobeta Turnu-Severin. Alegere inspirata, 2 masini in fata, trecut vama fara complicatii in 5 min. Pe malul celalalt ne minunam de bogatia padurilor, de un verde intens si compact de parca eram intr-o carte de povesti. In scurt timp (maxim 50 km) ne trezim brusc trasi pe dreapta de o patrula de politie. Dammit, or fi avut radar pe undeva, ne trece prin cap cautand acte si alte chestii. Gresit! “Luat baiat 30 km mai incolo, bun baiat, rog frumos!” spune unul dintre politisti aratand spre un vlajgan in civil si zambind de parca nu e optional daca il luam sau nu. Inghetam instant, amintindu-ne atatea povestiri despre ispravi similare, tot peste Dunare, in Bulgaria. Pana sa ne dezmeticim, baiatul se si aseaza pe bancheta din spate si, fara a avea prea mult de ales, o luam la drum din nou, deruland in minte diverse scenarii care mai de care mai sumbre. 30 km mai tarziu, vlajganul ne face semn sa oprim, se da jos, ne multumeste si iata-ne din nou la drum.

In Belgrad am stat la Hotel Srbija, la etajul 1, ca acolo erau camerele "cele mai renovate", cum ne-a spus cu o figura complice baiatul de la receptie. Seara, prin oras, senzatia relaxanta a unei plimbari printr-o capitala europeana (poze aici). Civilizat, oameni normali pe strada, veseli, hangin' out. Am mancat o Pljeskavica excelenta (un burger enorm, cu 3 "umpluturi" la alegere, absolut delicios) si o felie consistenta de pizza aburinda, cu mult parmezan si rosii proaspete, la 1 euro si-un pic. Am mai vizitat catedrala Sf Sava, in constructie, unde spiritul religios nu impiedica un pusti sa bata mingea de peretele bisericii si nici multe grupuri de tineri sa-si dea intalnire pe acolo ca intr-un parc uber-cool.

Ziua urmatoare a inceput la etajul 18 cu un mic dejun consistent si privelisti de deasupra orasului. Am ajuns repede pe autostrada si am tinut-o tot asa pana la Zagreb, fara alte peripetii. Dupa mers mult si plictisitor pe autostrada impecabila si goala, fara destepti care sa dea flashuri si sa-si incordeze muschii din pedala, am luat-o pe niste drumuri nationale frumoase si verzi, printre dealuri si prin sate linistite, ordonate, aproape austriece. O minunatie, toata lumea mergea civilizat, fara depasiri tembele, desi se cam aglomerase un pic soseaua de cate o banda pe sens. Langa Plitvice au inceput sa apara si mai multe indicatoare de cazare, asa ca am luat-o si noi pe un drum lateral care ne-a dus repede dincolo de galagia drumului si de motoare, pe dealuri, intr-un urcus abrupt si serpuitor. Din cand in cand apareau case ingrijite si oameni primitori care ne spuneau ca au totul ocupat.

Totusi, dupa ce am rascolit vreo doua dealuri, ne-am gasit loc de popas in varf de varf de deal, intr-o casuta primitoare neterminata pe dinafara insa cu mobile vechi si asternuturi imbietoare, la Maria Bicanic (31 eur/noapte), cu care ne intelegeam prin semne si o bruma de germana. Deja ne vedeam dormind somn adanc de munte, sub plapumi groase, caci seara se lasa frigul de indata ce soarele cobora dupa munti. Si asa a si fost, ca ce altceva e de facut in varf de deal decat sa citesti pana se face intuneric, si apoi sa motai in cantec de greieri infofolit in patura pana ce aerul tare si curat te trimite inauntru, la vise frumoase si adanci.

A doua zi, la parcul national. Luam bilet de la biroul turistic (100 kn), dupa o coada de 20 minute, fara sa stim ca mai incolo, dupa intrare, e un alt ghiseu unde nu merge nimeni. Alegem traseul H, ne suim in titicar si, cateva minute si serpentine mai incolo, debarcam in mijlocul padurii, sa ne plimbam printre lacuri si cascade pana ni s-a urat de peisaje ca-n laguna albastra. Poze aici. Totul era organizat impecabil: de la potecile amenajate care nu te lasau sa colinzi pe unde aveai chef si sa strici vegetatia, pana la locurile de popas unde puteai face un picknik in tihna, si cosurile de gunoi, care desi nu erau foarte dese, ca-n Bucuresti, erau bine plasate. Ne-ar fi placut mai mult daca intalneam mai putine rusoaice galagioase, corpolente si bagacioase, dar asta e riscul locurilor mult prea turistice. O zi intreaga nu ne-am plictisit plimbandu-ne pe acolo. Singura plangere o avem in legatura cu mancarea, care era scumpa si proasta.


A fost insa o zi minunata, Plitvice este unul dintre locurile care iti ramane in suflet, cu frumusetea si salbaticia lui perfect aparata de turisti, in mijlocul lor, cu regretul ca nu stim sa ne amenajam Delta asa.