Sony TX1 review - un punct de vedere fara focus manual

Revin deci cu review-ul restant, dupa ce constiincios am fost trasa de urechi pentru neglijenta :p Impresia generala este ca, din cand in cand, o mica dezmorteala din tabieturi si obiceiuri, oricat de bine fundamentate erau ele initial, face bine la spirit si aduce perspective noi. Ca o despartire mai lunga, care iti aduce mai clar in prim-plan toate motivele acelea deloc constientizate zi de zi pentru care ti se face dor atunci cand ti se face dor.

Tura la Barcelona a fost exemplul cel mai bun despre cat de bine ti-e cu un plus de confort. O ciocolata calda cand ti-ai inghetat mainile pe aparat, un picnic pe banca dupa ore intregi de zgait prin muzee, un rucsac in minus cand iesi la plimbare. Desi la capitolul rucsace chiar nu pot sa ma plang de nimic, sa n-am grija unui aparat de aprox 2 kg si durerile de spate aferente unei zile pline de preumblari, cu mai-sus-mentionatul de gat, a fost o schimbare binevenita. Una care mi-a reamintit despre limite: cele evidente sau nu.

Cele evidente le intuiam de acasa: mai putina flexibilitate la focalizare, lipsa optiunii de focus manual si DOF mai putin precis - dar toate micile inexactitati pe toate aceste fronturi de multe ori duc la rezultate mai bune, acele cadre geniale izvorate nu din stiinta de a le fi planificat, ci din greseala bine chitita. Se adauga zoom-ul aproape inexistent (compensat prin crop-uri ulterioare) navigarea mai inceata prin setari (incomparabil mai mult timp de cand il deschid pana apas pe buton in cunostinta de cauza), dar intr-o escapada in care nu ne-am grabit nicaieri, n-am adunat nici regrete pentru oportunitati ratate. Printre cele asumate, cea mai dureroasa a fost lipsa filtrelor, mai ales imposibilitatea de a scapa de reflexiile din vitrine. Sorry, Georgie!

Cele subtile s-au lasat descoperite pe parcurs: scenele ratate de pe strazi, noaptea, contrastul scazut si nicio varianta suplimentara de reglaj (doar shortcut-ul cu sub-expunerea pentru culori mai puternice), imprecizia lui smile shutter de a detecta grimase care nu expuneau si dantura, ratand deci zambetele placute, tihnite, care se pierdeau printre atatea alte expresii posibile, sub radarul automat al unui aparat performant, dar lipsit de intuitia profund umana pe care nu stiu de ce ma asteptam s-o gasesc.

Surprizele placute au compensat insa din plin: luminozitatea incredibila din baruri, focus-ul superior oricarei alte sapuniere in ipostaze gurmande, setarile extrem de bine alese pentru scenele predefinite. Modul de panorama automata, cel care de fapt m-a convins sa cumpar acest model (in fata nostalgiei unui panasonic deja testat), a fost joaca preferata.

De la perspective mult mai cuprinzatoare decat normal, pana la aberatii flamboyante - desi ia ceva exercitiu sa faci dintr-un arc de triumf un Tour Eiffel improvizat (senzorul ultra-destept se blocheaza cand sesizeaza ca e ceva in neregula la miscarea liniara pe care o presupune o panorama bine educata)

Concluzionand, TX1 e o alternativa viabila, desteapta, suficient de performanta pentru a te face sa uiti de profunzimile pe care acum nu le mai ai la indemana renuntand la (D)SLR. Pentru cei comozi si in egala masura pentru cei sub 1,60 m, reprezinta confortul unor kg in minus si al unor amintiri la fel de vii (chiar daca nu din cele care pot ajunge coperti de revista). Pentru mine este cu siguranta alegerea vacantelor light, al weekendurilor prelungite in care un singur rucsac te obliga sa lasi toate mofturile acasa.

Toate pozele aici. The good, the bad, the ugly and the shamelessly sunny ones ;)

Sony TX1 Barcelona drive test

Pentru cineva care obsesiv cara in orice concediu si deplasare un talmes-balmes cuprinzand un DSLR, doua obiective, filtre, acumulatori, incarcator, trepied si care niciodata nu reuseste sa se intoarca cu mai putin de cativa gb si peste 1000 de cadre, de sortat in saptamanile urmatoare, as spune ca ideea de a pleca trei zile intr-un oras atat de minunat, divers si colorat ca Barcelona echipat cu doar un aparat de buzunar de vreo suta de grame este fie ilara, fie datatoare de cele mai acute spasme interioare. "Iubito, hai sa mergem mai light de data asta", spuse el aseara cand incepeam sa impachetez cele de mai sus. "Hai sa-l luam numai pe cel mic", continua, cu tonalitatea aceea speciala, care topeste sinapsele si naruie brusc logica si argumentele. Inceputul sfarsitului. In minte mi se deruleaza pe fast forward atatea colturi minunate, perspective deformate, suprapuneri, lumini si umbre, si toate planurile secrete de vanat lumina perfecta cernuta prin fantezii de care numai Barcelona se poate face vinovata. Damn it!

Cel mic, de putin timp al nostru si superficial testat, este un Sony TX1 luat la intoarcerea din Tenerife, tocmai pentru a avea o optiune mai light si mai comoda pentru instantanee. Zilnic in rucsac, dar insuficient testat. Cu zoom doar de 6x. Fara niciun capat de spectru apropiat macar vag de o perspectiva suficient de cuprinzatoare. Potrivit pentru serile cu prietenii intr-un bar, pentru ca intr-adevar la lumina slaba scoate cadre extrem de luminoase din motive tehnice care nu ma pasioneaza deloc. Cu o multime de setari gata stabilite care cica stiu ele mai bine sa regleze una alta si, atentie, fara mod manual. Cu un super-procesor care consuma bateria in timp record. Damn it!!

Depasind momentele de panica intensa, cedez. Ma bucur ca nu sunt un blogger celebru pentru ca definitely nu pot fi banuita ca fac asta pentru vreun PR stunt. Pentru ca aparatul mi l-am luat singurica, din visteria personala, si deci parerile si pozele care vor apare aici nu vor lua partea nimanui. Antecedentele demonstreaza ca nici macar nu vor fi descoperite oficial de producator, cum nici blogul de telefon nu a primit incurajari decat de la prieteni.

Cu inima stransa, un card de 4Gb si doua acumulatoare de rezerva, Barcelona here I come!

Putina teorie financiara si un weekend la Milano

Cu doi ani in urma citeam un articol foarte interesant in The Independent despre “Latte Factor”, sindromul prin care ne gasim imediat justificari pentru a cheltui sume mici pe lucruri inutile care ne fac viata mai frumoasa si care se aduna zi de zi inghitindu-ne procente tot mai semnificative din venituri. Era vorba despre toate maruntisurile irezistibile pe care se duc o multime de bani, de care de fapt nu ai nevoie sau pe care le-ai putea substitui cu o varianta mai ieftina dar mai putin placuta. Ei dadeau exemplul cafelei de la Starbucks explicand ce economii importante poti face consumand aceeasi cantitate de cofeina de la automatul de cafea sau din cafeaua acasa. Foarte logic si financiar valabil, n-as putea contrazice nimic, mai ales dupa patru ani de finante – banci si-un masterat in management bancar!

Dintr-un punct de vedere mai personal si greu de justificat, stiu ca n-aveam nevoie de inca un carnetel pe langa cele 6 pe care le mai am acasa de exact aceleasi dimensiuni, dar asta nou avea cordelutza si coperti cu scoici atat de frumoase incat chiar n-am putut rezista sa dau numai 6 euro pe el. Prietenii vor intelege acest rationament unde ratiunea nu joaca nici un rol, iar mama va clatina din cap amintindu-si cum eram in stare sa petrec ore in sir la papetarie in C&A fara sa ma plictisesc si fara sa ma hotarasc la un singur produs.

Din pacate insa teoria ramane teorie, articolele raman articole, dilemele mele financiare raman aceleasi ca si in facultate, putin mai rafinate si mai variate acum, dar in esenta neschimbate. Daca as bea cafea fara zahar, simpla si foarte concentrata, cum beam in facultate, as economisi in fiecare zi lucratoare 1,7 euro, adica vreo 400 euro pe an, bani ce s-ar putea transforma intr-o escapada de un weekend intr-un oras european (Milano, de la 365 euro, avion si 3 nopti cu mic dejun). Ceea ce nu e tocmai un lucru de lepadat.

Azi dimineata, adormita dar convinsa ca mi-ar prinde bine un weekend prelungit de relaxare si/sau shopping, am inceput experimentul, luand cafea de la automat (0.7 ron) si nu obisnuitul Mocha Frozito (6.4 ron) cu sirop de ciocolata si frisca. Avea un gust atat de oribil ca dupa primele doua inghitituri am cedat unui espresso stretto pentru ca am o zi lunga si dificila. Cu un espresso o data la trei zile economisesc 7 euro pe saptamana, adica aprox 320 euro pe an si as putea merge la Praga (de la 265 euro avion si 3 nopti cu mic dejun). Cine ma mai vede cu un Frozito sa ma ia de urechi!!! Ofer recompensa…